• veteran al Războiului de Independenţă de la 1877, sergentul Gheorghe Ionescu a lăsat pentru posteritate suveniruri unice, lucrate cu multă dibăcie • este vorba de două sticle-artefact în care sunt fixate litografii, precum şi fotografia dorobanţului, veche de 140 de ani •
La 100 de ani de la Războiul de Independenţă, în anul 1978, familia Ionescu, de pe strada Plevnei, oferea arhivistului Stanca Bounegru un dar nesperat: documente şi fotografii care aparţinuseră sergentului Gheorghe Ionescu, veteran al războiului de la 1877 - mărturii nepieritoare care au fost transmise din generaţie în generaţie.
Născut la 6 aprilie 1856, într-o familie de plugari din comuna Costienii Mari, plasa Grădiştea de Jos, judeţul Rm. Sărat, Gheorghe Ionescu a fost sergent într-un regiment de dorobanţi încartiruit la Brăila. Părinţii săi, Ion sin Stoian Roşca şi Maria, fuseseră împroprietăriţi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în urma Reformei agrare de la 1864.
După ce a scăpat cu bine din război, sergentul Gheorghe Ionescu s-a stabilit la Brăila, pe strada Plevna 405, ajungând mai apoi un respectat comerciant. Dorobanţul de la '77 a avut mai mulţi fraţi: Haralamb (redactor şef la ziarul “Universul” în anii 1910-1912 şi la “Din durerile neamului”), Nicolae (absolvent al Academiei Comerciale) şi Traian (medic legist). De asemenea, a avut patru copii, inclusiv pe Constantin, cel de la care au fost achiziţionate preţioasele suveniruri, în anul 1978.
“În fondul familial Ionescu, constituit în anul 1978, păstrăm documente şi fotografii din perioada Războiului de Independenţă a României, precum şi două sticle în care sergentul Gheorghe Ionescu a fixat, la câţiva ani după război, propriul portret, în ţinută militară, precum şi reproduceri după litografii”, ne-a precizat Ştefania Botez, consilier superior în cadrul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Brăila.
Demn de remarcat este faptul că, în fondul “Ionescu”, există actul de naştere al dorobanţului, precum şi o preţioasă fotografie de epocă din anul 1878. În respectiva fotografie - realizată de fotograful R. Rogopulo din Brăila - apare însuşi sergentul Gheorghe Ionescu, stând pe scaun, în ţinută militară, împreună cu doi camarazi, participanţi la luptele din sudul Dunării.
“Trăiască România!”
Prima sticlă-artefact păstrată la Arhivele Naţionale conţine portretul dorobanţului, alături de care se află următoarea inscripţie: “Suvenir. Spre aducere aminte de când am servit în Armata Romană, sub drapelul Ţării mele. Trăiască România! 2 decembrie 1882, Brăila. Sergent Gheorghe Ionescu”.
Al doilea artefact este tot o sticlă veche, dar puţin mai mare, în care sunt fixate - Dumnezeu ştie cum! - reproduceri după litografii de epocă. În prima litografie este prezentată celebra scenă a lui Ştefan cel Mare alături de muma sa, în Cetatea Neamţului, imediat după bătălia de la Valea Albă, din anul 1476. A doua litografie, intitulată sugestiv “Independenţa României 1877”, este o alegorie, România biruitoare în război fiind înfăţişată sub chipul unei eroine purtând drapelul Ţării în mâini. În sfârşit, a treia litrografie îl prezintă pe Logofătul Tăutu, de la anul 1512.
Străveche vatră de cultură şi civilizaţie, Brăila şi-a adus din plin contribuţia la câştigarea Războiului de Independenţă de la 1877/1878. Iar suvenirurile dorobanţului Gheorghe Ionescu se numără printre puţinele mărturii rămase de atunci şi păstrate din tată în fiu. Aflată 300 de ani sub ocupaţie vremelnică, Brăila a fost râvnită din nou de către turci, în primăvara anului 1877, când vasele turceşti au aruncat o ploaie de ghiulele asupra cetăţii de la Dunăre.
Astfel, la 21 aprilie/3 mai 1877, cuirasatele turceşti au bombardat puternic Brăila, apoi şi pe data de 24 aprilie/6 mai, când marele duce Nicolae, aliatul românilor, inspecta bateriile ruseşti amplasate în vecinătatea oraşului. Strădania aliaţilor a dat roade, astfel că, în 29 aprilie/11 mai 1877, barajul de artilerie declanşat de bateriile ruseşti a reuşit să scufunde canoniera cuirasată “Lufti Djelil”, barabafta staţionată pe Canalul Măcinului - cel mai mare vas de război otoman de pe Dunăre - care terorizase Brăila.
Mai mult, în noaptea de 13/25 mai 1877, maiorul Murgescu şi locotenentul rus Dubaşev, de pe şalupa “Rândunica”, au torpilat monitorul cuirasat “Hevzi Rahman”, numit şi “Duba Seyfi”. “Hevzi Rahman” era, la acel moment, cel mai mare şi mai bine înarmat vas de război tucesc staţionat pe Canalul Măcin. În aceste condiţii, flotila tucească a fost silită să se retragă la Silistra, sub tirul necruţător al bateriilor ruseşti. În doar două zile, armata rusă a construit (în iunie 1877) un pod de pontoane la Brăila, pentru eliberarea localităţilor din Dobrogea ocupată vremelnic de otomani. Primul a fost eliberat Măcinul.
Potrivit documentelor vremii, brăilenii au susţinut, încă de la început, rechiziţiile Armatei Române şi au adunat sume importante de bani pentru cumpărarea de arme. Astfel, pe 2/14 septembrie 1877, locuitorii Brăilei au donat peste 5.000 de lei aur, necesari achiziţionării a 2.000 de arme, iar pe 9/21 octombrie acelaşi an, Primăria Brăilei a oferit încă 30.000 de lei, răspunzând apelului făcut de marele om politic Mihail Kogălniceanu. Totodată, Consiliul Judeţean Brăila a donat alţi 12.000 de lei, iar în decembrie era anunţată o nouă donaţie, de 30.000 de lei, de la “particularii din oraşul şi judeţul Brăila”. Au mai făcut importante donaţii funcţionarii, angajaţii Tribunalului Brăila, medicii, Comunitatea Israelită, farmaciştii, organizaţiile de femei, elevii şi profesorii brăileni, mânaţi de un puternic patriotism.
În timpul Războiului de Independenţă de la 1877, brăilenii au luptat şi şi-au vărsat sângele pe câmpurile de luptă de la Plevna, Griviţa şi Smârdan. Ei făceau parte fie din regimentele de dorobanţi, ca sergentul Gheorghe Ionescu, fie din regimentele de linie, de geniu sau de vânători. Iar faptele lor de arme au ajuns până la noi, povestite de fiii, nepoţii şi strănepoţii celor care au luptat în sudul Dunării, în urmă cu mai bine de 140 de ani.
