Sute de oameni au trecut joi pe la Palatul Regal unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana, în primele două ore, începând cu ora 08:00, şi aproximativ o mie, până la ora 12:00, iar oamenii vin în continuare pentru a aduce un ultim omagiu soţiei Regelui Mihai I.
Joi, 11 august, la Sala Tronului de la Palatul Regal, unde este catafalcul Reginei Ana, oamenii stau la coadă şi trec pe rând, într-o linişte apăsătoare, prin faţa sicriului cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana, oprindu-se în dreptul acestuia timp de câteva secunde. Aceştia îşi pleacă capul sau se închină, unii dintre ei se aşează câteva momente în genunchi, în semn de respect.
Catafalcul este încadrat de patru de militari ai regimentului 30 Garda Mihai Viteazu.
În faţa gardului Palatului Regal lumea se opreşte şi depune flori, acolo fiind şi candele aprinse. De asemenea, în curtea interioară, de-a lungul trotuarului de lângă gazon, sunt depuse coroane.