• poliţiştii au acţionat în municipiu şi judeţ pentru prevenirea ilegalităţilor în domeniul comerţului şi au ridicat în vederea confiscării aproape 400 kg de legume şi fructe
Vânzătorii din pieţe şi târguri au avut de dat explicaţii poliţiştilor şi unii au rămas fără marfă. Asta, pentru că nu aveau documentele legale de provenienţă a mărfii.
În cursul zilei de marţi, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, Serviciului de Ordine Publică şi Postului de Poliţie Comunal Măraşu au acţionat, pe raza municipiului şi judeţului, pentru prevenirea ilegalităţilor în domeniul comerţului şi combaterea producerii accidentelor rutiere. Poliţiştii au legitimat 79 de persoane, au verificat 9 unităţi economice şi oprit în trafic 72 de autovehicule.
Au fost constatate 24 de contravenţii, pentru care s-au aplicat sancţiuni în valoare totală de 10.465 lei, dintre care 10 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cinci la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar trei conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării cantităţile de 1,45 metri cubi lemne, esenţă molid, şi 370 kg legume şi fructe.