* aceștia s-au alăturat inițiativei Primăriei municipiului Brăila, care an de an organizează astfel de activități
Respectând tradiția, Primăria municipiului Brăila a organizat și în această primăvară o acțiune de plantare de pomi. Sute de elevi de gimnaziu și liceu s-au alăturat inițiativei, iar vineri dimineață au mers în cartierul Chercea, unde au sădit peste 150 arbori din specia paltin.
”Să plantezi un pom, să construiești o casă și să ai un copil – este cel mai vechi și bun sfat pe care românii îl transmit din generație în generație. Azi (n.r. – vineri, 29 martie), sute de elevi au plantat pomi în Municipiul Brăila, s-au relaxat și bucurat de aceste zile frumoase de primăvară. Pomii sunt produși și crescuți în Pepiniera Seroplant Brăila. Continuăm în toate cartierele! MULȚUMESC elevilor și profesorilor care au participat azi și celor de la liceele, școlile și grădinițele care vor participa în perioada următoare”, a scris edilul Marian Dragomir pe contul său oficial de Facebook.
Arborii plantați vineri se adaugă la cei peste 20.100 de pomi plantați în perioada 01.09.2016 - 29.03.2024.