Skip to main content

Sute de braileni au sarbatorit hramul bisericii "Sfintii Imparati Constantin si Elena"

Ieri, in ziua Sfintilor Imparati intocmai cu Apostolii Constantin si Elena, clopotele tuturor bisericilor din Braila si din tot Rasaritul crestin i-au chemat pe credinciosi la slujba, lacasele de inchinare dovedindu-se neincapatoare pentru puhoiul de oameni care au venit sa se inchine Domnului. Inca de dimineata, sute de credinciosi au venit si la biserica "Sfintii Imparati" de pe strada Scolilor, ctitorie veche de un secol si jumatate, pastorita de parintele paroh Traian Mazare, aducind cu ei prinoasele pamintului, dar si rugi fierbinti pentru sanatatea si pacea familiilor si pentru binele tuturor celor care poarta numele Sfintilor Constantin si Elena. Ca in fiecare an, in mijlocul sfintului lacas, s-a aflat uriasa coliva de hram cu chipurile patronilor spirituali. Dupa Sfinta Liturghie, parintele Mazare le-a vorbit celor prezenti despre viata si faptele primilor imparati crestini, Constantin si mama sa Elena, si despre insemnatatea sarbatorii considerata, pe buna dreptate, unul din cele mai importante evenimente ale istoriei lumii

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu