* mandatul managerului Sînpetru va înceta peste câteva zile, iar membrii Consiliului de Administrație au de gând să numească pe altcineva interimar, potrivit unor surse
Astăzi, Consiliul de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie din municipiu se va întâlni în ședință. Unul dintre subiectele abordate ar fi schimbarea managerului unității sanitare. Mandatul actualului șef, Ștefan Sînpetru, se va încheia pe 14 noiembrie, iar, potrivit unor surse, va fi numită interimar o altă persoană.
Spitalul de Pneumoftiziologie se află în subordinea Consiliului Județean Brăila.
Ștefan Sînpetru a făcut parte din partide de dreapta, dar de ani buni a ieșit din scena politică, singura sa ocupație fiind cea de a conduce Spitalul de Pneumoftiziologie. La acreditare, unitatea sanitară din subordinea sa a obținut unul dintre cele mai bune punctaje pe țară.
Vom reveni.