Allen Ginsberg si Jack Kerouac se constituie in doua repere majore ca surse de inspiratie de fond american pentru generatia 80. Pe linga valentele unui modernism britanic, conturat teoretic de un T. S. Eliot si inca si mai bine exemplificat de un Ezra Pound sau, ulterior, de un Dylan Thomas - primul dintre ei contureaza Corelativul obiectiv, al doilea frizeaza o propensiune catre avangarda si suprarealism, iar ultimul, cu un extrem atitudinal (de cite ori isi auzea poemele recitate, Dylan Thomas incepea sa se tavaleasca pe jos si sa se zbata ca posedat), consemneaza si parafeaza teoria lui Artaud despre cruzime si soc (strict ca one man show) - postmodernitatea imediata, generata in literar de realitatea razboiului coreean, confera doua puncte esentiale de pornire pentru originile manifeste si stilistice ale 80-ului romanesc. Nucleul se durifica prin adaugirea modernismului romanesc redescoperit al unui Barbu, Bacovia, Arghezi sau chiar al unui Blaga, cu expresionismul lui (directia 80 a Ardealului, mai ales prin Ion Muresan, a fost considerata de sorginte neo-expresionista). Inter-relationarile influentelor predominante se vadesc de-a lungul unui fir de Ariadna. Kerouac ii mentioneaza, in al sau "Te nasti sau devii scriitor", ca surse reale de geniu pe un Apollinaire, Dickinson, Donne si Suckling, cu o conotatie aparte la Shakespeare (initiativa limbajului nou, proaspat creat si format, cu valentele lui de perspectivism iluzoriu - teoretizat de Hocke - si de pragmatism lingvistic avant la lettre pe registre de recitare si de gesturi cu intelesuri, subintelesuri si meta-intelesuri). Exista apoi revendicari stilistice si de utilizare a imaginii prin figuri favorite din romantici, post-romantici, simbolisti, prerafaeliti, modernisti, suprarealisti, din nucleul literar interbelic de la Paris (cei din jurul lui Gertrude Stein), din expresionismul american cu sensibilitatile lui poetice, din realismul frust a lui Eugene O'Neal si trucurile de teatru/scena ale pieselor unui Tenesse Williams sau Arthur Miller. Nu in ultimul rind, se cuvine amintit realul social al postrecesiunii si al decadei postbelice mondiale, dar si a celei de razboi coreean si postbelic coreean. Iata, asadar, filiera americana de influenta culturala, influenta ce vine din spatiul anglo-saxon si din mix-ul parizian interbelic. Stranietatea rezida din faptul ca miscarea Beat a facut un mixaj reusit al teatrului cu poezia si reprezentarea: teatrul se exprima poetic si se reclama nouveau (vezi John Osborne - "Look back in anger"), lumea dispare cu tot cu ale ei conventii noi, reprezentarea show-ului inclusiv poetic in spatiul lumii de oriunde. Aici intervine acest sincretism, pina la urma nu asa de nebunesc sau iesit din comun cit firesc iesit la iveala si conturat. Acesta ar fi un briefing sau un lung de linie al reclamarii produselor literare finite care au conjugat Beat-ul. Iar de aici, miscarea in sine se constituie o sursa sau, mai bine spus, un prim reper pentru romanescul 80.
