Pentru comuna Surdila Greci, administrația județeană PSD a alocat 2 milioane lei pentru susținerea proiectelor de dezvoltare ale comunei.
Francisk Chiriac, președintele CJ:
Dezvoltarea județului poate continua doar cu o echipă unită!
Candidații Partidului Social Democrat pentru comunele Galbenu, Grădiștea, Racovița, Scorțaru Nou și Surdila Găiseanca sunt determinați și consecvenți, și cred cu tărie că este timpul să schimbe fața comunelor. Fiecare cetăţean trebuie să traiască în condiţii decente, iar datoria echipei PSD este să găsească soluții la solicitările cetățenilor, prin implicarea directă în rezolvarea acestora, ca și până acum.
Avem o echipă de oameni gata să muncescă din greu pentru binele comun. Au soluții concrete și proiecte realiste, nu povești false.
Sunt mândru de echipa Partidului Social Democrat, care a fost, este și va fi alături de oameni!
Împreună vom reuși să aducem schimbarea în bine în județul Brăila.
Le doresc succes și îi asigur de tot sprijinul meu!