De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Orice suferință este legată de un trecut și preocuparea persistentă pentru a o înlătura. Însă o astfel de preocupare aruncă în semi-prezență, ratând viața care este doar acum. În plus, ne face „unici” - adică separați cu totul de semeni - pentru rănile „speciale” pe care le-am fi trăit (etalându-le, uneori, cu mândrie).
Însă trecutul nu mai este; ce ar putea aduce suferință decât alegerea de a nu fi cu adevărat în prezent? Și ce altceva sperăm, trâind în trecut, decât o răzbunare pentru suferință sau măcar o răsplată „mântuitoare” pentru rănile „speciale” pe care le-ar fi produs ?
Legându-ne de trecut, ne legăm de emoția nedreptății, de dorința de răzbunare pentru ea, ratând bucuria vieții dată de prezent, vânând mântuirea într-un mod care nu duce nicăieri.
Când se înțelege cu adevărat că trecutul nu mai este, fiind o fantasmă - adusă de minte minții -, atunci va dispare dorința de răzbunare, iluzia nedreptății - care ne ține captivi în emoția ei - și apare Cerul, care se vede doar în prezent. Mântuirea nu este în trecut și pentru nimic din trecut nu vei fi răsplătit și nici nu ai motiv de a cere răzbunare din partea Iubirii și în numele Ei.
Orice ne leagă cumva de clipele trecute nu sunt altceva decât iluzii, iar iluziile trebuie să fie recunoscute drept ceea ce sunt - capcane ale minții pentru a evita Cerul care este așa de aproape.
Dumnezeu nu te răsplătește pentru niciuna dintre iluziile tale, pentru că nu crede în ele. Iertând cu El iluziile trecutului, redobândești Iubirea care este acum.
„Și iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
Și, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir.
Și văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
Și răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, zise el.
Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?
Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei.
Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește.
Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele”.
(Sfânta Evanghelie după Luca, VII, 37-48)
