Bucurie mare ieri pe cei 2.646 de candidaţi înscrişi la examenul de bacalaureat. La proba scrisă de limba şi literatura română subiectele au fost accesibile, şi la profil uman, şi la real. "Subiectele au fost foarte accesibile, formulările clare, exact aşa cum a promis ministrul Educaţiei. La subiectul I itemii au fost previzibili, au respectat modelul anterior dat la bacalaureatul susţinut de elevii olimpici. Pentru copiii care au studiat, subiectele nu au pus probleme. Subiectul II a fost ceva mai complicat, «Rolul scriitorului în societate», când trebuia să scrie de curente, reviste, scriitori. La acest tip de subiect este esenţial să dea exemple, comparaţii, citate. De asemenea, în plus faţă de anii trecuţi, candidaţii erau avertizaţi să ţină cont de concordanţa compunerii cu problematica pusă în discuţie. La subiectul III mi-a plăcut că s-a respectat nivelul de dificultate, diferenţa necesară între uman şi real. Adică la uman s-a dat relaţia dintre două personaje, iar la real s-a cerut caracterizarea unui personaj. Exista şi la subiectul III un avertisment privind numărul de cuvinte, minim 600, iar din câte mi-au spus elevii, cei de la real în special, au avut 590. Acum diferenţa nu este mare, dar numărul este sub barem. Va fi o problemă la notare. Important este însă că elevii au ieşit încântaţi de la examen, pentru că au avut de unde alege, a fost lejeritate în alegerea subiectului. Un elev mai puţin pregătit poate lua cinci dacă face alegerea corectă autor - text - specie literară adecvată. Mă aştept la note bune şi foarte bune. Copiii care au învăţat sunt avantajaţi", a apreciat profesoara Florentina Andronache. Şi inspectorul şcolar general adjunct, prof. Daniel Kiţu, a remarcat că au fost subiecte accesibile, care nu au pus în dificultate elevii, mai ales că majoritatea erau speriaţi că le-ar putea pica din nou poezia. La examenul de ieri au lipsit numai 16 absolvenţi.
Candidaţii de la bacalaureat susţin probele scrise în şase centre de examinare de la: "Murgoci", "Bălcescu", "Iorga", "Perpessicius", "Moisil" şi "Saligny", iar evaluarea lucrărilor se face în două centre organizate la "Ion Ghica" şi LPS. La centrele de evaluare se vor aduce însă lucrările din alt judeţ. "Această măsură creditează obiectivitatea evaluării, determină dispariţia umbrelor de suspiciune. Cred că vor fi mici diferenţe de abordare datorită diferenţelor rezultate din critica literară abordată pentru că sunt mai multe şcoli care formează profesori: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa şi fiecare are abordarea sa critică. Dar aceste diferenţe pot fi atenuate de subiectul II. Probabil că va fi un pic mai bine pentru copii. Eu sunt uimită că au anunţat acest lucru, corectarea în alt judeţ, atât de târziu. Comparând cu gimnaziul, copiii au ştiut până anul trecut că la media de admitere va conta media din gimnaziu 50% şi anul acesta au aflat că va conta numai 25%. Unii au fost defavorizaţi pentru munca lor de patru ani. Dar am apreciat totuşi intervenţia ministrului Educaţiei, bunul simţ de om, de părinte şi intelectual", a precizat profesoara Florentina Andronache.
Probele scrise vor continua pe 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, susţinută la matematică de cei de la profil real şi la istorie, de cei care au urmat liceul la profil uman. Bacalaureatul se va încheia cu proba la alegere a profilului şi specializării, din 3 iulie, primele rezultate urmând să fie publicate pe 7 iulie, iar cele finale pe 10 iulie.