Solicitantii din toata lumea critica de ani de zile procesul de acordare a vizelor pentru Statele Unite, care ii obliga sa calatoreasca sute sau chiar mii de kilometri, sa plateasca taxe ce depasesc 100 de dolari si sa stea ore intregi la coada pentru a depune actele cerute, fara a avea garantia ca primesc viza.
Noua propunere, care va fi testata in 2006 in Marea Britanie, va permite solicitantilor de vize care locuiesc departe de ambasadele sau consulatele americane sa sustina interviul de obtinere a vizei prin videoconferinta cu un oficial din cadrul consulatului.
De asemenea, administratia va permite cetatenilor americani sa foloseasca, de la 1 ianuarie 2008, in calatoriile catre si dinspre Canada si Mexic pasapoarte-card, care sa le inlocuiasca pe cele traditionale.
Anuntind propunerea in cadrul Departamentului de Stat, impreuna cu secretarul pentru Securitate Interna, Michael Chertoff, sefa diplomatiei americane, Condoleezza Rice, a dat asigurari ca proiectul nu va compromite securitatea Statelor Unite prin facilitarea accesului teroristilor pe teritoriul tarii.