Studioul tânărului interpret - deliciu pentru melomani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Studioul tânărului interpret - deliciu pentru melomani

, sau ale unor creaţii mai puţin cunoscute, dar deosebit de frumoase, precum Rapsodie pentru clarinet şi orchestră de Claude Debussy şi Concert pentru patru corni şi orchestră de Hubler. La clarinet a fost solist Daniel Paicu, cadru didactic la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, care a colaborat cu orchestra "Academia Pescaresse" din Pescara, Italia, ca prim solist la clarinet. Concertul pentru patru corni le-a dezvăluit brăilenilor patru tineri solişti, unii absolvenţi, alţii încă studenţi, care au făcut o demonstraţie de virtuozitate la corn. Fabian Aftagarici este angajat al Operei Române din Iaşi, Ştefan Lupu este student în anul III, Sergiu Vlad Iordache este şi el student în anul IV şi membru în formaţia Big Band Opis de jazz şi Liberalis orchestra, iar Hermina Coşcovanu este studentă în anul III, toţi la Universitatea din Iaşi. Ei au fost acompaniaţi de orchestra Teatrului Muzical "Nae Leonard", condusă de dirijorul Liviu Buiuc. La final, spectatorii au avut surpriza ca la pupitrul dirijoral să fie invitat neobositul dr. Nicu Teodorescu pentru a dirija impecabil un foarte cunoscut marş german, "Vechi camarazi", scris de Carl Teike în 1889. Între momentele cu muzică live au fost intercalate proiecţii foarte interesante, care au purtat spectatorii în interesanta istorie a muzicii şi artei. A fost vizionată scena funerară din filmul "Amadeus", regizat de Milos Forman în 1984, unde drept coloană sonoră a fost ales "Recviem" de Mozart, lucrare care nu a fost terminată. După o scurtă istorie a saxofonului, spectatorii au ascultat şi o înregistrare cu smooth jazz, interpretat de Kenneth Bruce Gorelick.
Spectacolul a fost prezentat de Georgiana Sava. Organizarea acţiunii a aparţinut Instituţiei Publice de Spectacole "Lyra", alături de care au mai participat Teatrul Muzical "Nae Leonard" Galaţi, Consiliul Judeţean Brăila şi Teatrul "Maria Filotti".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro