Reprezentanţii Primăriei Brăila au convenit cu firma "Tehnologica Radion" Bucureşti ca lucrările de reparaţii în garanţie să înceapă pe strada Griviţei în prima zi lucrătoare a lunii iulie. Astfel, dacă înţelegerea va fi respectată, de săptămâna viitoare, mai exact de luni, 2 iulie, Griviţei va fi din nou în plin şantier. După cum se ştie, "Tehnologica Radion" este firma care a câştigat contractul de reabilitare şi modernizare a străzii Griviţei. Lucrările s-au finalizat în luna octombrie a anului trecut, însă până în primăvara anului în curs carosabilul străzii în cauză era deja afectat de numeroase tasări. Constructorul a "peticit" deja câteva porţiuni de asfalt, dar Primăria a solicitat o reparaţie mult mai complexă care, conform contractului, trebuie executată pe garanţie.
Din câte ne-a informat conducerea Direcţiei Strategii, Programe, Proiecte de Dezvoltare şi Relaţii Internaţionale (DSPPDRI) din cadrul Primăriei Brăila, urmează să se intervină în opt puncte critice, unde fundaţia a cedat, antrenând tasarea stratului de asfalt. În consecinţă, trebuie refăcută fundaţia, proces ce necesită săpături, deci o obturare a traficului auto. Vestea bună este că, deşi în urmă cu câteva săptămâni s-au vehiculat informaţii potrivit cărora strada Griviţei trebuie închisă complet pentru derularea acestor lucrări, reprezentanţii Primăriei dau acum asigurări că se va acţiona în aşa fel încât maşinile să poată circula. "Se va lucra, alternativ, pe câte o jumătate a carosabilului, astfel încât câte o bandă de mers să rămână la dispoziţia şoferilor. Porţiunile intrate în lucru se vor întinde pe maxim 100 de metri", ne-a informat Iuliana Neagu, directorul DSPPDRI. Aceasta a precizat că majoritatea zonelor cu probleme se află pe tronsonul cuprins între Calea Călăraşilor şi Str. 1 Decembrie 1918. Lucrări se vor desfăşura, însă, pe toată lungimea străzii Griviţei, de la Calea Călăraşilor până la Str. Carantinei, deoarece este nevoie să se intervină asupra capacelor de canalizare, pentru a fi aduse la nivel cu asfaltul. Primăria i-a solicitat constructorului să finalizeze aceste intervenţii în maxim 10 zile, însă rămâne de văzut dacă acest termen va fi respectat.
A costat 13,3 milioane lei şi a ţinut doar câteva luni
Reamintim că reabilitarea străzii Griviţei a început în luna martie 2010, iar contractul de execuţie prevedea ca lucrările, de la intersecţia cu Carantinei până la intersecţia cu Calea Călăraşilor, să fie finalizate până în septembrie 2011. Pe parcurs, însă, aşa cum se întâmplă de obicei, muncitorii firmei "Tehnologica Radion" au început să piardă ritmul, asfel că în luna iulie a anului trecut, când se apropia termenul limită, pe ultimele tronsoane, cele dintre Str. G-ral Eremia Grigorescu şi Calea Călăraşilor, încă se mai lucra la înlocuirea reţelelor de apă şi canalizare, iar asfaltarea nici nu începuse. Primăria a început să pună presiune pe constructor, să finalizeze la timp şi, după cum se vede, graba de pe ultima sută de metri a afectat calitatea lucrării. În ciuda acestei grabe, însă, şantierul a fost declarat închis abia pe 14 octombrie 2011, cu o lună şi jumătate întârziere faţă de termenul iniţial. Modalitatea de lucru a celor de la "Tehnologica Radion" a început să producă efecte după doar câteva luni de la inaugurarea străzii, sub forma acestor surpări de teren, cauzate, cel mai probabil, de compactarea insuficientă a fundaţiei părţii carosabile. După cum v-am mai informat, atât constructorul cât şi responsabilii cu verificarea calităţii lucrărilor spun că de vină pentru ceea ce s-a întâmplat ar fi doar caracteristicile extrem de dificile ale solului pe care este aşezată Str. Griviţei.
În total, investiţia în reabilitarea Griviţei s-a ridicat la 13,3 milioane lei, bani asiguraţi în proporţie de 80% printr-un împrumut nerambursabil primit de la Uniunea Europeană.