Oficialii de la Bagdad spun că un astfel de atac este, citez, „iminent" şi că vizează doar Stockholm-ul. Autorităţile suedeze nu au confirmat informaţia. Spun, totuşi, că sunt în legătură permanentă cu serviciile europene de informaţii, pentru a preveni astfel de atacuri.
Avertismentul vine în contextul în care şeful serviciilor americane de Informaţii a declarat recent că teroriştii din gruparea Stat Islamic se extind în Europa. James Clapper susţine că aceştia s-au organizat în celule în Marea Britanie, Germania şi Italia, asemănătoare celor care au organizat atacurile de la Paris şi Bruxelles.
Pe de altă parte, doi islamişti radicali infiltraţi printre refugiaţi şi arestaţi în Austria au recunoscut că aveau drept misiune să comită atentate în Franţa. Potrivit Le Figaro, cei doi, un pakistanez şi un algerian, au ajuns anul trecut în Grecia împreună cu cei doi jihadişti irakieni care s-au aruncat în aer la Stade de France. Cei doi au fost reţinuţi în Austria ca parte a anchetei de după atentatele de la Paris.