Steaua s-a distanţat la 7 puncte în fruntea Ligii I, după ce s-a impus fără probleme la Botoşani cu scorul de 2-0, în ultimul meci al etapei a 16-a, graţie primei doppietta a lui Andrei Prepeliţă în tricoul campioanei (31, 88). Primul gol a fost marcat în urma unei splendide acţiuni personale a lui Lucian Sânmărtean pe flancul stâng, iar al doilea, după o cursă rapidă a lui Adi Popa pe partea dreaptă a atacului oaspeţilor, potrivit tvr.ro.
Acesta a fost primul meci pe care l-a jucat atacantul Raul Rusescu, după ce a fost accidentat brutal de Gabriel Mureşan, în data de 26 octombrie. De asemenea, aceasta a fost a 150-a partidă din Liga I din cariera vâlceanului de 26 de ani.
Andrei Prepeliţă nu mai marcase în acest campionat, dar punctase în preliminariile Ligii Campionilor, în remiza din deplasare cu FC Aktobe, scor 2-2. Ultimul gol reuşit de slătineanul care va împlini 29 de ani în data de 8 decembrie a fost într-o victorie cu 1-0 la Cluj, contra Universităţii, succes care le-a adus roş-albaştrilor cel de-al 25-lea titlu din istorie.
De asemenea, fundaşul stelist Paul Papp, fost jucător la FC Botoşani (sezonul 2008/2009, 14 meciuri, niciun gol marcat), a primit, la începutul patidei, un tricou şi un buchet de flori din partea grupării botoşănene.
În ziua meciului, portarul lituanian al Stelei, Giedrius Arlauskis, a împlinit 27 de ani.
Componenţa echipelor
FC Botoşani: Curileac - Patache, Tincu, Ngadeu, Acsinte -Vaşvari (Bordeianu 71)- Croitoru, Fulop, Roussel (Martinus 46) - Şvichi (Hadnagy 46), Batin. Antrenor: Leo Grozavu
Steaua: Arlauskis - Papp, Szukala, Varela, Filip - Prepeliţă, Bourceanu - Popa, Sânmărtean (Breeveld 90^2), Tănase (Stanciu 72)- Keşeru (Rusescu 81). Antrenor: Constantin Gâlcă
Arbitri: Marius Avram - Radu Ghinguleac - Andrei Constantinescu - Ionuţ Coza.
Aceasta a fost a şaptea victorie a Stelei în deplasare, în acest sezon. Unicul pas greşit al campionilor în jocurile de pe teren străin a fost eşecul cu 1-0 de la Târgu Mureş, cu ASA.
Doar două echipe se mai impuseseră la Botoşani în acest sezon: Gaz Metan Mediaş, în prima etapă (scor 3-0) şi CFR Cluj, în urmă cu două etape (scor 1-0).
Precedentele două partide dintre cele două formaţii s-au încheiat tot cu victoria Stelei: 2-1 în deplasare (22 septembrie 2013) şi 4-0 în Ghencea (31 martie 2014).
Rezultatele etapei
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XVI-a a Ligii I
Concordia Chiajna - Gaz Metan Mediaş 2-0
A marcat: Dina 65, 72
CSMS Iaşi - Pandurii Târgu Jiu 3-0
Au marcat: Matulevicius 12 (autogol), Bole 17, Bosoi 56
CSU Craiova - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0
Au marcat: Bawab 4, Herghelegiu 59
Universitatea Cluj - Oţelul Galaţi 0-0
Rapid - CFR Cluj 0-0
FC Braşov - FC Viitorul 1-3
Au marcat: Aganovici 33 / Mitriţă 25, Bonilla 45, Mitrea 90^4 (penalti)
ASA Târgu Mureş - Astra Giurgiu 0-0
Dinamo - Petrolul 0-0
FC Botoşani - Steaua 0-2
A marcat: Prepeliţă 33, 81
Clasamentul Ligii I
1. Steaua Bucureşti 16 13 1 2 35-8 40 puncte
2. CFR Cluj 16 10 3 3 27-10 33
3. Petrolul Ploieşti 16 9 5 2 27-9 32
4. CS Universitatea Craiova 16 8 4 4 22-20 28
5. Astra Giurgiu 16 7 6 3 24-12 27
6. ASA Târgu Mureş 16 7 6 3 19-11 27
7. Dinamo Bucureşti 16 7 5 4 26-20 26
8. FC Botoşani 16 7 3 6 20-22 24
9. FC Viitorul 16 5 6 5 22-21 21
10. FC Braşov 16 5 4 7 19-26 19
11. Concordia Chiajna 16 3 7 6 15-23 16
12. Pandurii Târgu Jiu 16 3 6 7 18-24 15
13. Universitatea Cluj 16 3 6 7 15-21 15
14. Gaz Metan Mediaş 16 3 6 7 16-23 15
15. Ceahlăul Piatra Neamţ 16 3 5 8 14-26 14
16. CSMS Iaşi 16 2 6 8 14-27 12
17. Oţelul Galaţi 16 2 6 8 7-22 12
18. Rapid Bucureşti 16 2 5 9 7-22 11.
Ierarhia golgheterilor
12 goluri - Claudiu Keşeru (Steaua)
10 goluri - Grégory Tadé (CFR Cluj), Toto Tamuz (Petrolul Ploieşti), Bogdan Mitrea (Viitorul Constanţa)
8 goluri - Marian Constantinescu (FC Braşov)
7 goluri - Kamil Bilinski (Dinamo), Mihai Roman (Pandurii Târgu Jiu)
6 goluri - Ousmane NDoye (ASA Târgu Mureş)
5 goluri - Juan Ángel Albín (Petrolul Ploieşti), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Sadat Bukari (Astra Giurgiu), Gabriel Vaşvari (FC Botoşani), Nelson Bonilla (Viitorul Constanţa)
4 goluri - Adi Popa (Steaua), Marius Alexe (Dinamo), Alexandru Vlad Achim (Ceahlăul Piatra Neamţ), Cristian Cristea (Oţelul Galaţi), Adnan Aganovic (FC Braşov)
Programul etapei a XVII-a:
Vineri, 5 decembrie
18:00 Gaz Metan Mediaş - FC Braşov
20:30 Viitorul Constanţa - FC Botoşani
Sâmbătă, 6 decembrie
15:30 Ceahlăul Piatra Neamţ - Universitatea Cluj
18:00 Pandurii Târgu Jiu - Rapid
20:30 Astra Giurgiu - Dinamo
Duminică, 7 decembrie
15:30 Oţelul Galaţi - ASA Târgu Mureş
18:00 Steaua - CSMS Iaşi
20:30 CFR Cluj - CS U Craiova
Luni, 8 decembrie
20:30 Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna