În Irak, au fost organizate 25 de operaţiuni militare, dintre care 7 la Mosul, una zonele controlate autoritar de ISIS. Aliaţii, alături de forţele guvernamentale irakiene, încearcă de mai multă vreme să recucerească oraşul care, în 2014, avea o populaţie de peste 2,5 milioane de locuitori. Potrivit sursei citate, au fost lovite 6 grupuri ale ISIS, dar şi alte vehicule şi ansambluri militare.
Armata de la Bagdad a susţinut în repetate rânduri că este sigură că va recuceri Mosulul în 2016, însă mai mulţi specialişti occidentali şi-au exprimat îndoiala că acest lucru va fi posibil.
Alte 6 atacuri au avut loc în apropiere de Fallujah (oraş situat la aproximativ 70 de kilometri vest de Bagdad), unde au fost lovite 5 poziţii ale ISIS. Au fost afectate, printre altele, 3 tuneluri, două complexuri şi un pod.
În Siria, au fost organizate 4 atacuri, în apropierea a trei oraşe: Al Shadaddi, Ar Raqqah and Mara. A fost afectat un important centru financiar al ISIS, un depozit de arme şi două unităţi tactice.