Cultivatorii de tutun trebuie sa grabeasca incheierea contractului de cultura cu prim-procesatorii de tutun autorizati de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, pentru a putea beneficia de sprijinul financiar la care au dreptul. Concret, ministerul a precizat ca incepind cu productia anului 2008, termenul de incheiere a contractelor este 30 aprilie a anului de recolta. Contractele de cultura trebuie inregistrate la Directiile pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala in termen de 15 zile de la incheierea lor, iar pina la data de 30 iunie trebuie depusa o copie a contractului la Centrul Judetean al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura in a carei raza de competenta se afla cultivatorul. Important de mentionat este ca lista procesatorilor agreati de minister include patru firme: SC "Interagro" SA, SC "Investrom Farm" SRL, "ULT Hungary Pte. Ltd" filiala a "Universal Corporation" si SC "Galaxy Tobacco" SA.
Pentru anul 2007, sprijinul financiar la cultura de tutun este in cuantum de 50,55 euro/ha, acordat pe baza schemei de plata unica pe suprafata, la care se adauga inca 47 euro/ha, plus inca 2 euro pentru fiecare kilogram de tutun livrat in baza contractului cu unul dintre procesatorii mentionati mai sus. Printre conditiile impuse de minister pentru ca producatorii sa poata beneficia de acesti bani se numara obligatia de a respecta limita de suprafata a fermei de minim 1 ha, iar a parcelei - de minim 0,3 ha, precum si respectarea prevederilor din contractul de cultura. Pentru anul 2008 sumele acordate sint aproape identice: 50 euro/ha plus 49 euro/ha si inca 2 euro/kg.
Ministerul avertizeaza ca in cazul in care se incheie contracte cu alte firme decit cele autorizate, producatorii agricoli nu sunt eligibili pentru sprijinul la tutun si vor pierde banii.