Încasările din timbrul de mediu în 2013 au fost de peste 732 de milioane de lei, în timp ce restituirile vechii taxe auto au totalizat peste 570 de milioane de lei, a anunţat, luni, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp.
Reprezentanţii AFM au precizat pentru MEDIAFAX că, din suma de 732.325.750,22 lei reprezentând încasările din timbrul de mediu, s-a restituit suma de 570.276.616,04 lei, în urma hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind restituirea vechii taxe auto.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că taxa de primă înmatriculare, introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, încalcă legislaţia UE, ca şi şi taxa auto care a înlocuit-o, în ianuarie 2012. Aceasta din urmă a fost înlocuită cu timbrul de mediu, pe 15 martie 2013.
Astfel, Fondul pentru Mediu a beneficiat efectiv de o contribuţie de peste 162 de milioane de lei din timbrul de mediu. La acestea s-a adăugat suma de 190.720.399 reprezentând încasări din alte taxe, conform OUG 196/2005, şi 20.459.911 lei reprezentând dobânzi la Fondul pentru Mediu, potrivit aceluiaşi act normativ, se arată într-un răspuns al AFM la solicitarea MEDIAFAX.
Rezultă astfel contribuţii totale de peste 373 de milioane de lei la Fondul pentru Mediu în 2013.
Din aceste contribuţii, s-au plătit peste 87,8 milioane de lei pentru programul Rabla 2013 (dintr-un buget alocat de 166 de milioane de lei) şi 12.000 de lei ca sprijin financiar la achiziţia unui automobil electric (dintr-un buget de 1.200.000 de lei, respectiv pentru cumpărarea a 100 de astfel de automobile).