Stancu vrea să conteste ordinul prefectului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu vrea să conteste ordinul prefectului

Preşedintele revocat al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu nu pare să renunţe la luptă prea uşor. Potrivit declaraţiei de ieri a primarului Aurel Simionescu, se pare că liderul PSD ia serios în calcul să conteste ordinul dat de prefectul judeţului, Vasilica Vîlcu, privind revocarea sa din CJ. Edilul şef a precizat că a purtat o discuţie la începutul săptămânii cu Stancu şi că acesta urma să îşi consulte avocaţii în privinţa acestei mutări.
Trebuie precizat că data limită la care Gheorghe Bunea Stancu mai poate ataca ordinul emis de Prefectura Brăila este 8 decembrie. În caz contrar, după expirarea acestui termen, ordinul prefectului privind revocarea sa din funcţie devine definitiv prin necontestare şi urmează o perioadă de 90 de zile în care vor trebui organizate alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al CJ Brăila. Data exactă când se vor desfăşura aceste alegeri va fi stabilită de Guvern, la propunerea prefectului.
Contactat, ieri, de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", directorul cancelariei prefecturii, Mircea Tudosie, ne-a declarat că până la această dată instituţia nu a primit nicio notificare din care să rezulte că Stancu a depus contestaţia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro