Stancu: «Sperăm că noi vom fi cei care să dăm preşedintele României» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu: «Sperăm că noi vom fi cei care să dăm preşedintele României»

Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a revenit ieri în faţa presei locale, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul partidului. Cu această ocazie, liderul social-democrat a făcut o scurtă analiză privind şansele de câştig ale candidaţilor preconizaţi pentru cursa alegerilor prezidenţiale. Dacă din partea PSD-ului, premierul Victor Ponta şi-a anunţat intenţia de a candida, Stancu a afirmat că, din punctul său de vedere, candidatul dreptei va fi actualul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis. "Probabil că domnul Ponta se va baza pe nişte oameni care îi vor aduce voturi, aşa cred eu. Suntem cel mai mare partid, avem destul de multe organizaţii în care noi am câştigat alegerile locale. Deci, are pe ce se baza. Iohannis are şansa lui, probabil că va fi candidatul dreptei. E un candidat care a spus ceva în Sibiul ăla, a făcut câte ceva, dar să nu uităm că, dacă ne gândim la religie, dacă ne uităm la ceea ce este Iohannis - el este pro-occidental şi asta nu este un lucru rău din punctul meu de vedere -, dar cu siguranţă că nu la toţi românii va prinde lucrul ăsta. Românul vrea să fie ales cel care ţine cu românul şi sperăm că noi vom fi cei care să dăm preşedintele şi să schimbăm orânduiala în România în ceea ce înseamnă normalitatea, dacă vreţi", a declarat Stancu.

Ce spun sondajele

Cele patru sondaje de opinie date publicităţii în iulie arată că diferenţa dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis, primii doi clasaţi în preferinţele electoratului, este de aproximativ zece procente, ceilalţi potenţiali candidaţi aflându-se la distanţă mare faţă de aceştia. Aceleaşi sondaje arată însă că diferenţa dintre cei doi scade în ipoteza unui tur doi în care Ponta şi Iohannis ar intra, observă Mediafax într-o analiză.
Astfel, Victor Ponta este creditat cu 47% intenţie de vot în sondajul CURS, spre deosebire de 32% în sondajul IRSOP. INSCOP şi CSCI îl creditează pe premier cu procente apropiate: 41% - CSCI şi 40,5% - INSCOP.
Spre deosebire de Ponta, Klaus Iohannis este creditat cu procente sensibil apropiate: 28% - CURS şi CSCI, 29% - INSCOP, 21% - IRSOP.
Toate cele patru case de sondare au testat, totodată, şi ipoteza în care în turul secund al prezidenţialelor ar concura Ponta şi Iohannis. Conform intenţiilor de vot din iulie, Ponta l-ar devansa pe Iohannis în turul doi la o diferenţă de 10 procente (55%, faţă de 45%) în sondajul CSCI, în timp ce diferenţa ar fi 5,6% (52,8%, faţă de 47,2%) în sondajul INSCOP. Sondajele CURS si IRSOP relevă şi ele că în turul doi Ponta l-ar devansa pe Iohannis, rezultatele fiind de 53% (Ponta) la 47% (Iohannis) în sondajul CURS şi de 49% (Ponta) la 43% (Iohannis) în sondajul IRSOP.
Ponta l-ar devansa, într-un eventual tur doi, şi pe Crin Antonescu (60,7% la 39,3%) în sondajul INSCOP, 60% la 40% în sondajul CURS şi 53% la 29% în cercetarea IRSOP). Sondajul INSCOP relevă că Victor Ponta i-ar devansa şi pe Cătălin Predoiu (66,7% la 39,3%), şi pe Mihai Răzvan Ungureanu (58,3% la 41,7%), dar şi pe Cristian Diaconescu (67,5% la 32,5%).

La Brăila, PSD intră în concediu

Chiar dacă a decis să participe vineri la o conferinţă de presă după câteva săptămâni în care a lăsat alţi membri ai partidului să se afirme, şeful PSD Brăila a precizat că în luna august nu vor mai exista întâlniri cu jurnaliştii, decât în situaţii de maximă urgenţă. "Dacă vom simţi nevoia să facem conferinţe de presă o să vă chem la judeţ şi facem conferinţă, dacă va fi vreun eveniment deosebit. Dacă e ceva neapărat şi la partid, o să îl rog pe Doru (n.r. Doru Damian, purtătorul de cuvânt al PSD Brăila) şi o să vă cheme. Dar în general, în luna august toată lumea sau majoritatea pleacă în concediu", a conchis Gheorghe Bunea Stancu.
Interesant este că anunţul liderului PSD Brăila vine la numai o zi după ce preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a interzis conducerii unei alte filiale din ţară să îşi mai ia concediu în luna august. Potrivit Mediafax.ro, Dragnea i-a criticat în termeni duri pe membrii organizaţiei judeţene a PSD Călăraşi, la conferinţa de alegeri a conducerii filialei, arătând că aceştia nu-şi mai pot lua concedii în luna august, perioadă în care sunt obligaţi să îşi reorganizeze filiala, după ce a obţinut cel mai mic scor la alegerile europarlamentare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro