* evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, în colaborare cu Asociaţia Clubul de Turism „Proilavia” şi Crucea Roşie Română – Filiala Brăila
Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila găzduieşte miercuri, 26 octombrie 2016, la ora 16.30, „Stagiul de formare voluntari de sport” organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, în colaborare cu Asociaţia Clubul de Turism „Proilavia” şi Crucea Roşie Română – Filiala Brăila. Evenimentul se adresează persoanelor care activează voluntar în domeniul sportiv: elevi de liceu, studenţi, profesori de educaţie fizică, simpatizanţi ai unor sporturi locale sau ai unor structuri sportive, pe care doresc să le sprijine. Stagiul reprezintă ultimul modul teoretic din anul 2016 şi va avea un conţinut bine structurat şi adaptat la nevoile de formare ale voluntariatului de sport. Tematica acestui modul cuprinde informaţii despre cum poţi deveni voluntar în acest domeniu şi despre istoricul şi viziunea actuală europeană asupra voluntariatului de sport.
Lectori în cadrul cursului sunt: Mircea Cărbunaru, consilier superior în cadrul DJST Brăila şi Gabriel Lâlă, preşedinte ACT „Proilavia”. Evenimentul are loc la Sala „Panait Istrati”, în sediul Bibliotecii Judeţene, din Piaţa Poligon, nr.4.