Stațiunea Lacu Sărat, declarată de interes național | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stațiunea Lacu Sărat, declarată de interes național

* este vorba despre o hotărâre a Guvernului Ludovic Orban, adoptată, joi, care vizează mai multe localități sau părți din localități ce au fost declarate stațiuni turistice de interes național și local * printre acestea, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, se numără și Lacu Sărat Brăila * stațiunea din comuna Chiscani a fost declarată ca fiind de interes național

 

Veste bună pentru județul Brăila: Stațiunea Lacu Sărat a fost declarată de către Guvernul României ca fiind de interes național. Este vorba despre o hotărâre a Guvernului Ludovic Orban, adoptată joi (7 mai), care se referă la mai multe localități sau părți din localități. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei: “Guvernul României, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 07 mai 2020, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități, ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local și pentru modificarea anexei nr. 1 și anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice”.

Din aceeași sursă aflăm că la solicitarea autorităților administrației publice locale, localitățile Lacu Sărat (jud. Brăila), Tășnad (jud. Satu Mare), cât și Zona Turistică Centrul Istoric - Coridorul Crișul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) și Zona Turistică Borlova - Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraș-Severin) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național.

”Totodată, având în vedere potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, localitățile Tăuții Măgherăuș (jud. Maramureș), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peștișani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local”, se mai arată în comunicatul Ministerului Economiei.

Sursa citată mai precizează că pe termen lung și mediu, atestarea localităților va crea un impact socio-economic pozitiv.

„Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă. De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone. Totodată, pentru a sprijini dezvoltarea localităților care au potențial turistic ridicat și dispun de resurse turistice, dar sunt situate în zone montane cu relief neuniform sau cuprind arii protejate în care nu se poate interveni, au fost completate criteriile de atestare a stațiunilor turistice prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, în sensul permiterii sistemelor individuale de colectare și epurare, care asigură același nivel de protecție ca și sistemele centralizate de canalizare și epurare”, se mai punctează în comunicat.

Până la acest moment, în România sunt atestate 51 de stațiuni turistice de interes național și 77 de interes local, potrivit aceleiași surse.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro