• n-au trecut decât câteva săptămâni de când a fost amenajată o staţie mai deosebită, în faţa noului bazin olimpic, şi deja aceasta a avut de-a face cu brăilenii obişnuiţi să distrugă tot ce le iese în cale pe domeniul public • aceştia au lovit, probabil cu pumnii şi picioarele, foliile de plexiglas din spatele staţiei respective până când le-au spart • primarul Marian Dragomir şi-a exprimat dezamăgirea faţă de acest incident, însă a ţinut să precizeze că nu este vorba despre una dintre Staţiile Smart promise de Primărie • acestea urmează să fie amenajate pe câteva artere principale din municipiu, vor costa mai mult decât cea de la bazinul olimpic şi vor fi mult mai rezistente în faţa vandalilor
O staţie de autobuz ceva mai deosebită decât celelalte care există în momentul de faţă la Brăila a fost montată, în urmă cu câteva săptămâni, în faţa noului bazin olimpic, de lângă Spitalul “Sf. Spiridon”, din cartierul Hipodrom. Făcută din metal şi plexiglas, staţia are un aspect destul de plăcut, iar mulţi brăileni au considerat că face parte din rândul staţiilor inteligente pe care Primăria promite de ceva vreme să le monteze prin oraş. Din păcate, zilele trecute, refugiul pentru călători din faţa bazinului olimpic a fost vandalizat. Persoane rămase deocamdată neidentificate au lovit, probabil cu pumnii şi picioarele, plăcile de plexiglas până le-au spart, astfel că, în momentul de faţă, călătorii care aşteaptă autobuzul nu mai sunt protejaţi la fel de bine de vânt sau ploaie.
Primarul Marian Dragomir şi-a exprimat dezamăgirea că staţia respectivă nu a rezistat decât puţin timp în faţa vandalilor care obişnuiesc să distrugă orice le iese în cale, însă a ţinut să precizeze că aceasta nu face parte din proiectul Staţiilor Smart. “Această staţie a fost realizată de firma care a lucrat la amenajarea parcării din faţa bazinului olimpic. În cadrul contractului, această firmă şi-a asumat amenajarea unui spaţiu pentru călătorii care aşteaptă autobuzul. A făcut-o cu materialele avute la dispoziţie - tablă vopsită şi plexiglas - , care nu sunt proiectate să reziste la acţiuni de vandalizare. Staţiile Smart pe care le avem în vedere vor fi făcute din materiale mult mai rezistente. De altfel, acestea vor costa câteva mii de euro fiecare, în timp ce staţia de la bazinul olimpic a costat doar câteva mii de lei”, ne-a precizat primarul Dragomir.
Edilul-şef ne-a informat că, în total, Primăria Brăila va achiziţiona în jur de 20 de Staţii Smart, care vor fi poziţionate pe Şos. Vizirului, pe Calea Călăraşilor şi pe Calea Galaţi. Deocamdată, achiziţia este încă într-un stadiu incipient, deoarece abia a fost trimisă documentaţia spre avizare, la Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice. Odată acest aviz primit, va fi lansată licitaţia publică pentru contractarea unei firme care să livreze staţiile moderne. Primarul speră ca aceste aspecte să se rezolve în primăvara anului în curs.
Reamintim că, recent, consilierii municipali au dezbătut şi aprobat un proiect care viza indicatorii tehnico-economici ai staţiilor de îmbarcare/debarcare călători pentru transportul public local, conform documentaţiei de avizare lucrări intervenţii (DALI). Pe scurt, discutăm despre un proiect investiţional cu o valoare totală stabilită la 3.793.693,65 lei cu TVA, din care construcţia plus montajul înseamnă 917.490,90 lei cu TVA (pentru schelet staţie plus fundaţie şi instalaţii electrice), cu o durată de realizare estimată la 4 luni. Practic, planul municipalităţii este de a achiziţiona în acest an 18 staţii cu o valoare standard de 37.456 lei cu TVA/bucata. Interesant de precizat este că la această valoare nu intră şi dotările SMART, ci doar dotările “Basic”, astfel că eventuale upgrade-uri ar putea fi făcute în anii următori. Costurile pentru o staţie de autobuz cu toate dotările de ultimă generaţie au fost estimate la 144.489 lei cu TVA.