SRI - 2010: cele mai importante succese operaţionale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SRI - 2010: cele mai importante succese operaţionale

"Dacă 2007 şi 2008 au fost anii transformării şi reorganizării SRI, iar anul 2009 anul cooperării internaţionale şi consolidării instituţionale, pot spune că anul 2010 a fost anul performanţei operaţionale. Începem practic să culegem roadele reformelor din anii anteriori: schimbările de structuri, îmbunătăţirea analizei, reorganizarea modului de lucru cu sursele secrete, flexibilizarea managerială au contribuit în 2010 la obţinerea unor realizări importante pentru securitatea naţională", a spus Maior, la bilanţul activităţii SRI pe anul 2010.
Potrivit lui Maior, SRI a avut în 2010 contribuţii importante în combaterea evaziunii fiscale, contrabandei şi crimei organizate, dar şi în prevenirea şi contracararea activităţilor unor grupări radicale cu potenţial terorist, precum şi realizări relevante în domeniul contraspionajului. "Anul care a trecut marchează poate cele mai importante succese operaţionale ale SRI din ultimul deceniu, multe dintre ele beneficiind de o consistentă mediatizare. În cadrul bilanţului, am trecut în revistă câteva dintre aceste şi pot afirma că am avut o abordare adecvată şi ofensivă în gestionarea unor riscuri din ce în ce mai dinamice şi mai diverse", a afirmat directorul Serviciului.

Maior a vorbit despre descentralizarea administrativă a Serviciului

În opinia lui George Maior, succesele repurtate de SRI în 2010 sunt "cu atât mai remarcabile", cu cât anul trecut a fost unul dificil din cauza constrângerilor bugetare. "Cu toate acestea, consider că ne-am făcut datoria cu profesionalism şi am ştiut să alocăm în mod eficient resursele la dispoziţie pentru a răspunde în mod adecvat solicitărilor de informaţii şi pentru a acţiona în prevenirea unor fenomene de risc şi contracararea unor ameninţări de securitate", a declarat Maior.
De asemenea, şeful SRI a remarcat buna cooperare în 2010 cu organele de aplicare a legii, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Public, numărul sesizărilor remise către aceste instituţii fiind anul trecut în creştere cu 35%.
Totodată, Maior a vorbit despre descentralizarea administrativă a Serviciului, care a făcut ca multe din riscurile şi vulnerabilităţile actuale să nu mai fie gestionate la nivel central. "De aceea, consolidarea cooperării cu autorităţile locale a fost una din priorităţile majore ale SRI din ultimii ani", a punctat Maior, care a adăugat că o necesitate, în prezent, este şi cooperarea pe orizontală cu beneficiarii de informaţii, deoarece riscurile de securitate sunt mult mai dinamice, volatile şi complexe.
Directorul SRI, George Maior, a prezentat ieri bilanţul activităţii Serviciului pe anul 2010, la eveniment fiind prezent preşedintele Traian Băsescu, consilierul pe probleme de apărare al Preşedinţiei, Iulian Fota, dar şi preşedintele Comisiei de control al SRI din Parlament, Cezar Preda.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro