Sportul Chiscani a pierdut cu 5-3 amicalul cu Sporting Lieşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sportul Chiscani a pierdut cu 5-3 amicalul cu Sporting Lieşti

• Popescu a parat o lovitură de la 11 metri • Alin Radu şi Coman au ratat în situaţie de unu la unu cu portarul Vicol

 

Ca şi în partidele amicale precedente, jocul de miercuri dintre Sportul Chiscani şi Sporting Lieşti a fost unul animat, cu faze frumoase, iar de această dată şi cu multe goluri. Sporting, cu un lot omogen pe care mizează de câteva campionate, a marcat la toate ocaziile clare pe care şi le-a creat şi s-a impus cu 5-3, în faţa formaţiei din Chiscani, care a avut multe noutăţi în lot. Sporting a irosit şI o lovitură de la 11 metri însă dacă Sportul Chiscani nu ar fi ratat cel puţin două mari ocazii clare de gol, rezulatul partidei ar fi fost altul.

După un început de repriză echilibrat, în minutul 6 Bălan a trimis o diagonală de pe dreapta pe stânga, Alin Radu a intrat în posesia mingei dar de la 6 metri a şutat la colţul scurt, iar Vicol a boxat mingea în afara terenului. La faza imediat următoare, Bălan a şutat pe centrul porţii dar din nou Vicol a fost la post. Prima şansă de gol a echipei din Lieşti a venit în minutul 24, când Dănăilă, talonat de Dobrin, a şutat de la 16 metri însă Popescu a fost la post. Şase minute mai târziu, Bahnaşu a centrat în careu, Stan a şutat la colţul scurt dar şi de data aceasta Popescu a evitat golul. În minutul 32, Dobrin a faultat un adversar în propriul careu, iar Sporting a primit un penalty, Bahnaşu a şutat pe mijlocul porţii, iar Popescu a reţinut mingea. Cu cinci minute înainte de finalul partidei, după o acţiune personală, Bahnaşu a a deschis scorul, min. 40: 1-0 pentru Sporting Lieşti.

La trei minute de la reluare, după o acţiune de atac a echipei pregătite de Adrian Baldovin, Mihai a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă şi Gabriel Honea a restabilit eglitatea. Sportul a irosit două ocazii de a trece în avantaj, prin Iordache (min. 49) şi Mihai (min. 51) şi cum ocaziile se răzbună, în mintul 60 Sporting a preluat din nou conducerea după golul marcat de Nica. Echipa din Lieşti s-a desprins la 3-1 în minutul 68, iar la acest scor Marius Coman a rămas singur cu  Vicol dar a ratat. Dănăilă a înscris pentru 4-1 dar imediat, cu un lob de la 30 de metri, Coman a redus din diferenţă, 4-2. Cu cinci minute înainte de finalul partidei, Iordache a faultat un adversar în propriul careu şi Maftei a dus scorul la 5-2 pentru Sporting. Zaharia a marcat în ultimul minut al reprizei secunde şi partida s-a încheiat cu victoria 5-3 a echipei Sporting Lieşti. Trei jucători de la Sportul Chiscani s-au accidentat în acest meci, Sima, B. Dumitru şi Chihaia.

“Din punctul meu de vedere, fizic, ne-am prezentat bine, dar s-a văzut o lipsă de luciditate, firească pe undeva dacă ţinem cont de faptul că suntem după două săptămâni de antrenamente cu caracter fizic. Unii dintre jucători au avut atitudine, nu au făcut rabat de la nimic, alţii nu. Mai avem multe lucruri de pus la punct”, a declarat antrenorul Adrian Baldovin la finalul amicalului.

Sportul Chiscani: Popescu (min. 45: Baltag) – M. Pascu (min. 80: Rareş Cristea, venit de la Universitatea Craiova), Boga, Dumitru (min. 59: Gavrilă), Sima, venit de la Universitatea Craiova (min. 18: Dobrin) – Bălan (min. 46: Iordache), Chihaia (min. 57: Mihai), Gabriel Honea de la Aerostar, Ionuţ Varea de la Aerostar – A. Radu, Alexandru Negru de la Aerostar.

Sporting Lieşti: Vicol – Filimon, Maftei, D. Dima, Sevastian – Iancu, Mihu, Bahnaşu, Stan – Constantinescu, Dănăilă. În repriza a doua au mai evoluat Vădeanu, Hodorogea, Manea, Vârlan, Năstase, Strelţov, Nica.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro