• studenţii s-au impus cu 2-1 în faţa unei formaţii apatice, fără orizont • Sportul a deschis scorul în minutul 6, dar din acest moment gălăţenii au făcut legea în teren • doar portarul Constantinescu şi Lovin s-au evidenţiat de la oaspeţi în acest joc
Sportul Chiscani a părăsit Cupa României pe uşa din dos. Jucătorii pregătiţi de Adrian Baldovin au deschis scorul în minutul 6, prin Marius Coman, dar din acel moment s-a produs un scrt circuit de care au profitat din plin gălăţenii.
Adevărat este faptul că un meci de cupă este întotdeauna atipic, este o partidă în care fiecare combatantă joacă prudent încercând să profite de greşeala adversarului şi nu întotdeauna câştigă echipa cea mai bună.
Revenind la jocul de pe stadionul Dunărea, nu neapărat înfrângerea echipei Sportul Chiscani este ruşinoasă, ci modul în care a fost ea posibilă. Practic, a fost o diferenţă de 180 de grade între modul în care Sportul Chiscani a abordat amicalul de la Modelu, cu o echipă valorosă de Liga a III-a, şi cum s-a prezentat miercuri, în jocul de la Galaţi. Jucătorii din Chiscani s-au văzut calificaţi înainte de acest meci în turul al doilea, i-au privit de sus pe adversarii lor, iar când s-au trezit din acest vis au constatat că mai departe în competiţia Ko merg cei de la Universitatea.
Practic, Sportul Chiscani a evoluat aşa cum era planul pus la cale de Baldovin doar 10 minute. Marius Coman a deschis scorul în minutul 6 şi toţi cei prezenţi la stadionul Dunărea se gândeau deja la o victorie clară a formaţiei care are deja două sezoane petrecute în Liga a III-a. Însă, după marcarea golului, fiecare component al echipei Sportul Chiscani a jucat pe cont propriu căutând să iasă el în evidenţă şi nu echipa. Iar în aceste condiţii studenţii au preluat iniţiativa, şi-au creat două-trei mari ocazii de gol însă Constantinescu a avut două parade la şuturile lui Anastasie, iar tabela nu s-a modificat. Cea de a treia ocazie a gazdelor, una rarisimă, a fost irosită de Perju în minutul 37, astfel că la pauză Sportul încă mai avea avantaj pe tabela de marcaj.
La reluare, Universitatea a întrat decisă să întoarcă rezultatul în favoarea sa şi a reuşit acest lucru într-un interval de doar un sfert de oră. În minutul 66, Drezaliu
l-a trântit în careu pe Grigoraş şi tot jucătorul faultat a marcat pentru gălăţeni din penalty şi a restabilit egalitatea. Cu 9 minute înainte de finalul partidei, Universitatea a obţinut al doilea penalty, corect acordat de central şi de această dată, iar Grigoraş a înscris golul prin care formaţia gălăţeană a promovat în turul al doilea al Cupei României.
Putea fi 3-1 pentru gazde dar Anastasie a ratat. Din minutul 86, Universitatea a evoluat în inferioritate numerică după ce Antofe a fost eliminat, dar Sportul Chiscani nu a profitat de acest lucru, iar Universitatea Dunărea de Jos continuă în Cupa României.
Sportul Chiscani: Constantinescu - Bălan, V. Ion, Drezaliu, B. Dumitru - Lovin, Chihaia - Lupu (min. 60: Adamache), Moldoveanu, A. Radu - Coman (min. 76: Zaharia).