• un inedit eveniment prin care brăilenii sunt îndemnaţi să participe la activităţi informale în aer liber este organizat, astăzi şi mâine, de asociaţia de turism “Proilavia” Brăila • oricine poate să participe, de la copii preşcolari până la bunici
Asociaţia Clubul de Turism Proilavia Brăila invită brăilenii care vor să facă sport şi totodată să se distreze la evenimentul “Sport şi Sănătate în Aer Liber”, care se va derula, astăzi şi mâine, în câteva locuri din Parcul Monument şi din cartierul Viziru. “Pot participa copii, tineri dar şi adulţi, la diverse activităţi nonformale, jocuri distractive, concursuri, voie bună, toate în spirit de fair-play”, anunţă organizatorii.
“Joaca” începe astăzi, de la 9.30, în Parcul Monument, lângă fântâna arteziană, iar de la ora 19.00 se va muta în cartierul Viziru, zona Gospodina. Mâine, tot de la 9.30, cei interesaţi să participe la evenimentul organizat de Proilavia sunt aşteptaţi, din nou, în Monument, lângă fântână.