Spectacolul oferit de sportivii clubului, unii dintre ei incepatori, altii cu numeroase concursuri la activ, a fost in dese rinduri pigmentat cu demonstratiile spectaculoase, de finete si rafinament oferite de perechea reprezentativa, Valentina Dobrila - Daniel Nechita.
"Festivalul dansului sportiv brailean" asa cum a fost denumita manifestarea desfasurata la Casa Tineretului de catre presedintele gruparii brailene, Vasile Dobrila, a inceput pe ritmurile unui vals vienez, iar protagonistii au fost Valentina Dobrila, cea care a alcatuit coregrafia de deschidere, Oana Mocanu si Alexandru Grecu.
A urcat apoi pe scena grupa de avansati a clubului care a dansat pe ritmuri de cha-cha, dupa care perechea de clasa D, categoria de virsta 12-13 ani, Oana Mocanu - Alexandru Grecu si-a etalat, pe rind, cunostintele de la sectiunea standard, vals lent sau tango, precum si pe cele de la sectiunea latino, rumba, paso doble sau jive.
Chiar si micutii Laura David si Darius Dumitrache, care anul viitor vor evolua la clasa Hobby, categoria de virsta 6-9 ani, s-au descurcat foarte bine pe ritmuri de cha-cha, avind miscari rapide si degajind un aer vesel, de joaca, exact cum cere regulamentul la acest dans.
Samba, dansul care isi are originile in Africa, dar care a devenit apoi traditional din Brazilia, a fost prezentat intr-o maniera debordanta de perechea de clasa A, Valentina Dobrila - Daniel Nechita, sportivi care in 2007 s-au remarcat atit pe plan national, cit si international. Cei mai valorosi reprezentanti ai clubului brailean au facut apoi demonstratii de rumba, paso doble, dansul in care miscarile executate de dansatori sint asemanatoare cu ale toreadorului, pentru ca in finalul spectacolului Valentina Dobrila si Daniel Nechita sa evolueze pe ritmuri de jave, cel mai tinar dans latino american.
In cadrul spectacolului, grupa de incepatori, care a cuprins dansatori cu virste intre 3 si 10 ani, pregatita de Cristina Stolnic a dansat Macarena si Broscutele, iar la sectiunea standard perechile de la grupa Valentinei Dobrila, Luciana Pestrea - Razvan Lupascu si Simina Custura - Dragos Ionascu, prin evolutiile lor, au lasat sa se intrevada faptul ca in sezonul competitional ce va urma au mari sanse sa acceada in finale la concursurile la care vor participa.
Valentina Dobrila si Loredana Dinca au prezentat si un dans modern incintind publicul spectator cu gratia si eleganta lor insa nici cele mai mici perechi, Rahel Vasile - Laurentiu Baluta si Lorry Szollosy - Stefanut Gavaz nu s-au lasat mai prejos demonstrind reale calitati pentru dansul sportiv.
La finalul spectacolului organizatorii au oferit tuturor componentilor clubului Valentina Dance cadouri specifice sarbatorilor de iarna.