Brăileanul Vasile I., 58 de ani, şi-a făcut un adevărat obicei din a fura flori din spaţiile verzi amenajate în zona Barierei Călăraşilor. El şi-a dezvoltat chiar şi un "modus operandi", acţionând cu precădere pe înserat, când afară e mai mult întuneric decât lumină, iar iluminatul stradal încă nu este pornit. Aşa a făcut şi duminică, 17 noiembrie, când, în jurul orei 17.20, a smuls din rădăcină mai multe flori perene, cu scopul de a le vinde. N-a apucat, însă, să facă prea mulţi paşi, fiindcă a dat nas în nas cu o patrulă a Poliţiei Locale, care l-a săltat şi l-a dus la sediu, unde i-a aplicat o amendă în sumă de 100 lei, pentru că a rupt florile. În plus, pentru că s-a manifestat violent, proferând injurii la adresa agenţilor şi a trecătorilor, individul a mai primit o sancţiune, în valoare de 300 lei. Din păcate, este puţin probabil ca amenzile să-l fi impresionat foarte tare pe Vasile I. Acesta a devent deja o cunoştinţă a poliţiştilor locali, fiind a 14 oară în ultimele 18 luni când este sancţionat pentru sustragerea de flori de pe domeniul public.