* nouă tineri, cei mai mulți minori, au luat la rând societățile din zona mai multor piețe din municipiu, le-au forțat geamurile și ușile, apoi au pătruns în interior * au furat tot ce s-a putut, din incinta a 20 de magazine, prejudiciul total fiind de peste 33.000 lei * ultima lovitură a fost dată în Piața Concordia, unde au spart 5 societăți, în noaptea de 8 spre 9 ianuarie * au fost identificați trei suspecți, care acționaseră anterior și în Piața Microhală, însă apoi s-a constatat că gruparea era mult mai mare
O bandă de hoți, formată din nouă tineri, cei mai mulți dintre ei minori, a fost destructurată de polițiștii brăileni. Trei dintre hoțomani, cu vârste între 12 și 18 ani, au fost identificați, în urmă cu două zile, după ce au dat o lovitură în Piața Concordia, în noaptea de 8 spre 9 ianuarie. Au spart cinci magazine și au furat diferite bunuri, prejudiciul total fiind de 5.500 euro și 2.500 lei. Printre bunuri erau și două aparate de cafea, precum și o bormașină, care aveau valoare destul de mare. Cu câteva nopți înainte, adică 5/6 ianuarie 2018, aceeași tineri au dat iama și la 2 magazine din Piața Microhală, prejudiciul fiind de 3.800 lei la care se mai adaugă și 2.600 lei furați din două tonomate de cafea.
Ancheta polițiștilor a scos la iveală faptul că banda de hoți nu era formată numai din cei trei tineri depistați la scurt timp de la comiterea furturilor din Concordia și Microhală, ci au fost mai mulți care au participat.
În ultimele zile, polițiștii Biroului Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a 9 tineri, cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, bănuiți că au comis mai multe furturi din peste 20 de societăți comerciale, situate pe raza municipiului. La data de 9 ianuarie, ora 4.30, polițiștii Biroului Ordine Publică i-au depistat pe 3 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din Brăila, bănuiți că, în aceeași noapte, au pătruns, prin efracție, forțând lacatele și sistemele de asigurare ale ușilor de acces, în 7 societăți comerciale de pe raza municipiului. Au sustras diferite bunuri și sume de bani. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale a reieșit faptul că, în perioada noiembrie 2017-ianuarie 2018, cei trei tineri, împreună cu un alți 6 minori, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, au pătruns, prin efracție, în peste 20 de societăți comerciale. Prejudiciul, în valoare totală de aproximativ 33.440 lei, a fost recuperat parțial de polițiști.
În urma probatoriului administrat în cauză, facă de tânărul de 18 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Persoanele minore vor fi cercetate în stare de libertate, rămânând în continuare în atenția polițiștilor.
Tânărul de 18 ani a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă.
Furturile din Piața Concordia au fost comise, potrivit unor martori, în magazine cu produse alimentare și băuturi alcoolice, dar și într-o florărie și magazinul naturist. Comercianții au găsit, după lovitura dată, bunuri furate ascunse în tarabele din piață. Probabil hoții au furat prea mult și nu au putut căra chiar tot.
În acest caz, polițiștii de la Ordine Publică s-au sesizat din oficiu iar după comiterea faptelor, în jurul orei 3.30, oamenii legii au pornit pe urma hoților. În numai o oră, aceștia au reușit să îi prindă pe trei dintre suspecți, în zona cartierului Radu Negru. Asupra acestora au fost găsite sume de bani, bunuri provenite din furturi și un briceag. I-au dus direct la sediul IPJ pentru audieri. Tânărul de 18 ani a ajuns chiar la arest.