* asta au aprobat consilierii municipali în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CLM Brăila * Gălbinaș a demisionat în aprilie din PNL și implicit din Consiliu, nemulțumit de conducerea interimară a partidului * acesta a acuzat atunci că s-au făcut presiuni la adresa sa, deși conducerea interimară a PNL a negat acuzațiile
Consilierii municipali au aprobat, recent, un proiect de hotărâre prin care au luat act de demisia fostului PNL-ist Sorin Gălbinaș. Tot cu această ocazie, locul deținut, până nu demult, de acesta a fost declarat vacant. În ședința ordinară a CLM Brăila din luna mai, liberalii brăileni nu au propus un înlocuitor. Rămâne de văzut care va fi acesta. Următorul pe lista cu care PNL Brăila s-a înscris în Alegerile Locale din 27 septembrie 2020 pentru CLM, este Marian Neguleasă (poziția 12), agent de pază. Totuși, potrivit unor surse din rândul liberalilor, membrul supleant de pe poziția 13 ar fi susținut mai mult pentru a intra în CLM. Este vorba despre fostul consilier municipal Costel-Petrică Popa (subinginer).
Reamintim că Sorin Gălbinaș a anunțat că demisionează din CLM și din PNL Brăila la finele lunii aprilie (demisia sa din CLM este începând cu data de 10 mai), nemulțumit de actuala conducere. Acesta a adus la vremea respectivă o serie de acuzații grave la adresa președintelui interimar al organizației județene, Cătălin Boboc, dar și la adresa președintelui interimar de la municipală, Cătălin Canciu, afirmând că a fost hărțuit în repetate rânduri pentru a părăsi echipa liberalilor. Sorin Gălbinaș a intrat în CLM Brăila cu întârziere, depunându-și jurământul abia într-o ședință extraordinară din 13 noiembrie 2020, în locul altui ales demisionar.