Solarul, la fel de periculos ca fumatul sau consumul de droguri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Solarul, la fel de periculos ca fumatul sau consumul de droguri

"Nu este nicio diferenţă între statul la solar, fumatul şi consumul de droguri. Toate au riscuri vitale. Evitarea acestor situaţii riscante ar îmbunătăţi semnificativ speranţa de viaţă sănătoasă", a subliniat Leventer, citând un studiu al Skin Center Foundation.
Persoanele care stau la solar periodic prezintă un risc cu 74 la sută mai mare să facă melanom decât cele care nu fac asta. Riscul celor care se bronzează la solar este, de asemenea, de 2,5 ori mai mare să facă un carcinom scuamos, respectiv de 1,5 ori mai mare să dezvolte un carcinom bazocelular, se mai precizează în acelaşi studiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro