Avocatul lui Hamdan a precizat in declaratia de deschidere ca cetatanul yemenit, detinuit timp de aproape sapte ani inainte de a fi judecat, a fost doar un angajat platit al liderului al-Qaida, un sofer care nu s-a alaturat niciodata grupului de militanti si nici nu a planuit atacuri impotriva Statelor Unite.
Dar procurorul Timothy Stone a declarat in fata celor sase jurati (ofiteri ai armatei americane) care vor decide vinovatia sau nevinovatia lui Hamdan, ca acesta a stiut despre atacurile din 2001 impotriva Statelor Unite, intrucit a auzit o conversatie intre ben Laden si adjunctul sau, Ayman al-Zawahiri.
"Daca nu ar fi doborit al patrulea avion, acesta ar fi atacat domul", a declarat Stone, un ofiter al fortelor navale, in discursul de deschidere.
Procurorul-sef al tribunalului, colonelul Lawrence Morris, a explicat ulterior ca Stone l-a citat pe Hamdan in cadrul unor probe care vor fi prezentate in cadrul procesului. Morris a refuzat sa spuna daca "domul" era o referire la Capitoliu.
"Teoretic nimeni nu cunostea tinta exacta, dar acuzatul o stia", potrivit aceleiasi surse.
Zborul 93 al United Airlines s-a prabusit pe un cimp din Pennsylvania. Oficialii americani nu au precizat niciodata ca acesta ar fi fost doborit desi zvonurile in acest sens sint active si astazi.
Hamdan, tata a doi copii, este acuzat de conspiratie si acordare de sprijin material unei grupari teroriste in primul proces american pentru crime de razboi, dupa al doilea Razboi Mondial. El risca o pedeapsa de inchisoare pe viata daca va fi gasit vinovat.
Hamdan a cistigat increderea lui ben Laden si l-a ajutat pe acesta sa fuga in 1998 si 2001
Acuzarea considera ca Hamdan a avut acces la cercul interior al al-Qaida. Stone a declarat juratilor ca Hamdan a cistigat increderea lui ben Laden si l-a ajutat pe acesta sa fuga dupa atacurile impotriva ambasadei SUA din Africa de Est in 1998 si atacurile de la 11 septembrie 2001.
"I-a fost garda de corp, sofer, a transportat si a livrat arme, munitie si provizii catre al-Qaida", a precizat Stone.
Hamdan este judecat intr-un tribunal al bazei militare americane navale din Guantanamo Bay, supusa unor critici dure din 2002, cind a inceput sa serveasca si drept inchisoare pentru presupusi talibani si combatanti al-Qaida capturati in operatiunile din Afganistan.
Sistemul tribunalului pentru crime de razboi a fost criticat de grupurile militante pentru drepturile omului si avocatii apararii, unii dintre acestia chiar ofiteri ai armatei americane, pentru faptul ca suspectii au fost detinuti fara a fi judecati.
Washingtonul i-a declarat combatanti inamici care nu au drepturi de care beneficiaza de aceleasi drepturi ca toti prizonierii de razboi.
Raspunzind criticilor generale, Morris, procurorul-sef, a declarat marti ca in opinia sa "acestia beneficiaza de cel mai just proces de crime de razboi care s-a vazut vreodata".
Avocatul apararii, Harry Schenider l-a descris pe Hamdan ca fiind un cetatean yemenit sarac care si-a pierdut parintii la o virsta frageda si a trait pe strazi, unde a invatat sa repare masini.
"Este dovada ca acesta a lucrat pe un salariu. Nu a planuit atacuri impotriva Americii", a precizat acesta. "Avea un serviciu pentu ca trebuia sa isi cistige existenta, nu pentru ca se afla in jihad impotriva Americii".
"Nu vor exista dovezi ca domnul Hamdan a proferat, crezut sau impartasit vreo forma din ceea ce se cheama convingeri ale islamistilor radicali, credinte ale musulmanilor extremisti", a insistat acesta.
Primii doi martori ai acuzarii au fost ofiterii militari americani care se aflau in Afganistan in primele zile ale invaziei americane in 2001, abordind un aspect cheie al procesului - ca Hamdan ar fi detinut rachete sol-aer, cind a fost capturat la un punct de trecere in apropiere de Takhtech Pol in noiembrie 2001.
Hamdan a facut parte din garzile de securitate ale lui ben Laden
Potrivit martorilor, Hamdan ar fi avut in masina pe care o conducea la momentul arestarii aceste arme si un manual de practici ale al-Qaida pe front (al lui ben Laden) si un card emis pentru combatantii al-Qaida si semnat de mollahul Omar, comandantul talibanilor.
Ali Soufan, expert al FBI in practicile al-Qaida, a descris amanuntit ierarhia al-Qaida si l-a calificat pe ben Laden drept "emir, print", adaugind ca Hamdan a facut parte din garzile de securitate ale acestuia.
"Cei din jurul lui ben Laden trebuie sa fie de incredere... cu adevarat dedicati cauzei", a precizat acesta.