Soferii de la "Braicar" ies la lupta sindicala | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Soferii de la "Braicar" ies la lupta sindicala

Conducerea organizatiei sindicale a soferilor de la SC "Braicar" a anuntat ca a inceput demersurile pentru autorizarea unor ample miscari de protest, care vor culmina cu o greva generala. Nemultumirile sindicalistilor sint generate de modul in care se deruleaza de mai multi ani serviciul de transport de calatori in municipiu, pentru ca "de aici", spun ei, "pleaca toate problemele cu care se confrunta in prezent societatea. Scaderea drastica a veniturilor se traduce mai departe in fonduri insuficiente pentru plata salariilor si asta ii ingrijoreaza pe oameni". Sindicatul amintit a punctat ca actiunile greviste vor fi programate in asa maniera incit greva generala, daca se va ajunge la aceasta forma extrema de protest, sa aiba loc in data de 5 mai. "Pentru noi, aceasta data este foarte importanta pentru ca, in urma cu doi ani, pe 5 mai, am semnat un protocol cu primarul municipiului, Constantin Cibu, prin care dumnealui se obliga sa acorde un sprijin concret societatii la care municipalitatea este actionar unic. Nimic din promisiunile de atunci nu s-a materializat!", sustine sindicatul soferilor. Protocolul la care se face referire a fost incheiat in urma unei greve spontane a soferilor de autobuze, nemultumiti de faptul ca operatorii de transport maxi-taxi nu-si respectau traseele concesionate, opreau in statiile "Braicar" si prin astfel de practici neconcurentiale creau probleme de ordin financiar unitatii. "Aceleasi probleme exista si acum, fara ca edilul-sef sa intervina asa cum s-a obligat prin semnarea acelui protocol, adica sa nu permita ca traseele maxi-taxi sa se suprapuna mai mult de 30% peste traseele principale ale “Braicar” sau sa modifice opririle in mai multe statii ale noastre", sustin sindicalistii.
Dupa cum au explicat reprezentantii sindicalistilor, "bomboana pe coliva" a fost pusa in urma cu putin timp de Serviciul de Transport Public Local de Calatori, care a raspuns unei adrese a organizatiei soferilor, facind trimitere la o hotarire de Consiliu Local ce nu are nici o legatura cu transportul in comun. "Noi am facut o adresa catre acest serviciu si am formulat o serie de intrebari punctuale referitoare la activitatea de transport in comun. Pe linga faptul ca raspunsurile primite sint nesatisfacatoare, in adresa se face trimitere la HCLM nr 119/2006. Ne-am documentat si am aflat cu surprindere ca prin aceasta hotarire a fost aprobata acordarea unui ajutor banesc unei familii din Braila. O asa bataie de joc nu am mai vazut!", sustine conducerea organizatiei sindicale.
In concluzie, soferii sint hotariti sa declanseze lupta sindicala, constienti fiind de faptul ca din a doua jumatate a acestei luni, va fi demarata, oficial, campania electorala pentru alegerile locale, perioada in care candidatii sint mult mai "sensibili" la problemele cetatenilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro