Tribunalul Bucureşti a amânat luni, pentru 28 aprilie, judecarea cererii lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor din cele două condamnări definitive, întrucât instanţa supremă nu a redactat motivarea deciziei din dosarul "Zambaccian".
Instanţa a amânat pentru a treia oară judecarea cererii lui Adrian Năstase, la fel ca şi la termenele trecute decizia fiind luată pentru că cei cinci judecători din completul care a decis condamnarea fostului premier în dosarul "Zambaccian" nu au redactat motivarea.
Magistratul de la Tribunalul Bucureşti care judecă cererea lui Năstase a dispus înaintarea către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei cereri de urgentare a redactării motivării din dosarul "Zambaccian", dar şi a unei solicitări de transmitere, de către preşedintele ICCJ, a deciziei de condamnare în original. Instanţa a stabilit următorul termen de judecată în acest caz la 28 aprilie.
Adrian Năstase a fost prezent la termenul de luni, de la Tribunalul Bucureşti.
Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, a declarat, după amânarea judecării cauzei, că "ceea ce se întâmplă este o nedreptate".
"Ar trebui, totuşi, luată o măsură. Este, totuşi, inacceptabil ca judecători de la Completul de cinci, care trebuiau să motiveze, conform noului Cod ded procedură penală (...) în termen de 30 de zile (...), să respecte legea. Au trecut peste 80 de zile de când acest lucru nu se întâmplă", a spus Andrei Năstase.
Judecarea cererii formulate de avocaţii lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor primite de fostul premier în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", respectiv de doi de închisoare şi de patru ani de închisoare, a fost amânată şi la primele două termene, din 3 februarie şi 3 martie, din acelaşi motiv, respectiv că instanţa supremă nu a redactat motivarea deciziei din dosarul "Zambaccian".
Adrian Năstase ceruse instanţei, în 3 martie, să se pronunţe doar pe baza minutei dosarului "Zambaccian", fără a mai aştepta motivarea deciziei dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Solicitarea mea, ţinând seama că termenul prevăzut de Codul de procedură penală de 30 de zile (pentru redactarea motivării, n.r.) a fost depăşit, pentru a nu-mi fi aduse prejudicii, vă solicit să vă pronunţaţi doar pe minută, nu pe motivare. Bănuiesc că nimeni nu-i poate pedepsi pe judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a spus Adrian Năstase, în faţa instanţei, la termenul din 3 martie.
Şi avocatul Ion Cazacu declara atunci că a depus la dosar mai multe documente prin care arată că o astfel de cerere de contopire poate fi judecată şi fără motivarea unei instanţe.
Avocaţii lui Năstase au introdus, în 23 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, cererea de contopire a pedepselor primite de clientul lor în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian". În urma judecării acestei cereri, fostul premier ar putea primi un spor de pedeapsă, după contopirea efectivă a pedepselor.
Cererea lui Adrian Năstase va fi judecată atât prin prisma noilor coduri penal şi de procedură penală, intrate în vigoare la 1 februarie, cât şi luând în considerare vechile coduri, aplicându-se principiul legii penale mai favorabile.
Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi.
Fostul premier ar putea să execute mai puţin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani în dosarul "Zambaccian", el putând cere eliberarea condiţionată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenţie din dosarul "Trofeul calităţii", arătau atunci avocaţii acestuia.
Ar rezulta, astfel, patru ani de închisoare, cu posibilitatea ca judecătorul care va analiza cererea de contopire a pedepselor să aplice, dacă va considera necesar, un spor de pedeapsă.
Dacă pedeapsa în urma contopirii va fi de patru ani (48 de luni), Năstase ar putea cere liberarea condiţionată după 16 luni. El are dreptul să ceară liberarea condiţionată după ispăşirea unei treimi din pedeapsă dat fiind că are peste 60 de ani, preciza pentru MEDIAFAX unul din avocaţii săi, Viorel Roş.
Ţinând cont că a executat deja opt luni de închisoare din pedeapsa de doi ani în dosarul "Trofeul calităţii", Năstase ar putea cere liberarea condiţionată după opt luni.
Fostul premier a fost acuzat în dosarul importurilor din China că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.