Parchetele vor închiria spaţii pentru amplasarea unor magazine cu produse alimentare, automate de băuturi, centre de dactilografiere şi copiere acte şi puncte de vânzare de carte juridică, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern (HG), publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.
"Măsura propusă are în vedere asigurarea unor facilităţi tuturor participanţilor la actul de justiţie (procurori, grefieri, avocaţi, justiţiabili) cu scopul utilizării eficiente a timpului alocat pentru îndeplinirea procedurilor legale", se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG.
Iniţiatorii proiectului propun ca închirierea acestor spaţii să se facă în urma desfăşurării unei licitaţii publice, organizată de parchetul care are dreptul de administrare al respectivului imobil.
"Din chiria încasată potrivit contractului, o cotă-parte de 20 la sută să rămână la dispoziţia parchetelor titulare ale dreptului de administrare, pentru cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a imobilelor în care se află spaţiile închiriate, iar restul de 80 la sută să se vireze la bugetul de stat", mai propune proiectul de act normativ.
Iniţiatorul acestui proiect este Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).