Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, în condiţiile în care primise un alt teren, prejudicul fiind de peste 24 milioane de lei.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe primarul municipiului Buzău, Constantin Octavian Boşcodeală, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Alături de acesta vor fi judecaţi Viorica Stana, fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, şi Nicolae Trandafir, fost director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, ambii fiind acuzaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, arată luni DNA, într-un comunicat de presă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Constantin Boşcodeală, Viorica Stana şi Nicolae Trandafir, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia fondului funciar, au făcut posibilă trecerea unei suprafeţe de 33 de hectare de teren arabil din domeniul public al statului în domeniul privat al municipiului Buzău.
"Terenul respectiv se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, fiind destinat exclusiv activităţii de cercetare şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operaţiuni", au precizat procurorii.
Anchetatorii au stabilit că primarul Constantin Boşcodeală, invocând o prevedere din Legea Fondului funciar 18/1991, în calitate de preşedinte al Comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar, a solicitat Comisiei judeţeane pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Prefectura Buzău restituirea a 33 de hectare de teren care au aparţinut fostului izlaz comunal. În documentele transmise Prefecturii se menţiona că suprafaţa respectivă este în administrarea societăţii comerciale Seribuz SA Buzău.
În baza documentelor transmise, respectiv a referatului şi a tabelului privind situaţia tarlalelor şi parcelelor aferente suprafeţei de 33 de hectare aparţinând fostului izlaz comunal, prefectul a emis Ordinul nr. 146/24.07.2001.
Deşi Ordinul Prefectului se referea la suprafaţa de 33 de hectare aparţinând fostului izlaz, administrată de SC Seribuz SA, Primăria Buzău, prin primarul Boşcodeală, a preluat, în 19 noiembrie 2001, cu avizul Vioricăi Stana, atunci director al Oficiului de Cadastru Buzău, şi al Elenei Ştefan, reprezentant ADS (decedată) o suprafaţă de aceeaşi mărime, însă nu de la firma Seribuz, ci de la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Legumicolă Buzău, reprezentată Nicolae Trandafir, pe un cu totul alt amplasament.
"Suprafaţa preluată aparţinea domeniului public al statului, fiind vorba de un teren destinat producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare, cu potenţial economic mai mare, datorită poziţionării", potrivit sursei citate.
Procurorii susţin că, prin punerea în aplicare a ordinului prefectului, s-a urmărit un alt scop decât reconstituirea efectivă a izlazului comunal al municipiului Buzău, respectiv aceea de a obţine o suprafaţă de teren mult mai valoroasă din punct de vedere al amplasamentului, situată în imediata apropiere a cartierelor oraşului, pe care să poată fi construite obiective economice de către investitori, aşa cum s-a şi întâmplat în realitate, şi nu într-o zonă de la intrarea în municipiu, lângă o cale ferată, unde se aflau, de fapt, terenurile SC Seribuz SA, ce ar fi trebuit predate şi care prezentau un potenţial economic scăzut.
"Contribuţia inculpatei Stana Viorica, la acel moment director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, a constat în conceperea şi semnarea unui proces - verbal, înregistrat la Oficiul de Cadastru la 19.11.2001, prin care, contrar dispoziţiilor ordinului menţionat al Prefectului şi propriului său referat din 17.07.2001, terenul de 33 ha. a fost predat către municipiu nu din suprafaţa administrată de SC Seribuz SA Buzău, ci din cea folosită de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
Procesul verbal a fost semnat de primarul Boşcodeală Constantin Octavian şi de Nicolae Trandafir, la acel moment director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
În rechizitoriu se mai arată că faptele inculpaţilor au avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 de hectare preluat nelegal, aflat în domeniul public al statului şi exceptat de lege de la reîntregirea izlazului comunal, precum şi prejudicierea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, prin lipsa de folosinţă a suprafeţei respective, estimată de reprezentanţii săi legali la valoarea de 11.528.760 lei.
Statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, s-a constituit parte civilă în această cauză. De asemenea, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.528.760 lei.
"Având în vedere cuantumul prejudiciului cauzat prin infracţiunile descrise, precum şi împrejurarea că până în prezent acesta nu a fost recuperat, în scopul evitării ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul reparării pagubei produsă prin infracţiune, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii, constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, până la concurenţa sumelor de 12.720.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat statului (la nivelul anului 2001, al săvârşirii faptei) şi de 11.528.760 lei, reprezentând prejudiciul cauzat Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău", au precizat procurorii.
Astfel, în cazul lui de la Boşcodeală au fost puse sub sechestru: o casă de locuit din municipiul Buzău, cu suprafaţă construită desfăşurată de 218,39 mp (cota de 1/2); un apartament în municipiul Buzău, cu suprafaţa utilă de 72,27 mp; un apartament în Buzău, cu suprafaţa utilă de 43,84 mp (cota de 1/2); o suprafaţa de 48.702 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău; o suprafaţă de 68.995,00 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Amaru; o suprafaţă de 50.004,00 mp teren arabil în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău (cota de 1/2); o suprafaţă de 50.000 mp teren arabil în extravilanul comunei Amaru, judeţul Buzău (cota de 1/2); o suprafaţă de 40.800 mp teren arabil în extravilanul comunei Amaru (cota de 1/2); un imobil situat în oraşul Năvodari, zona Mamaia, format din teren intravilan în suprafaţă de 194 mp şi o casă de vacanţă formată din trei camere şi dependinţe cu suprafaţa construită de 81 mp (cota de 1/2); un teren în suprafaţă de 2.930 mp de pădure, situat în extravilanul comunei Stâlpu, judeţul Buzău (cota de 1/2); un teren în suprafaţă de 670 mp de păşune situat în extravilanul comunei Merei, judeţul Buzău (cota de 1/2); un autoturism marca BMW 525 I şi o remorcă de transport ambarcaţiuni marca Umbra Rimorchi URIM 5B/M.
Sechestru asigurător a fost pus şi pe un teren arabil în suprafaţă de 3.300 mp situat în intravilanul municipiului Buzău, pe un teren arabil - păşune în suprafaţă de 24.200 mp din intravilanul municipiului Buzău, pe un teren arabil extravilan - păşune în suprafaţă de 50.000 mp din intravilanul municipiului Buzău, şi pe un autoturism marca Renault Megane M LMSF (cota de 1/2), toate aparţinându-i Vioricăi Stana, precum şi pe un apartament din municipiul Buzău (cota de 1/2 ) şi un autoturism marca Renault Clio LBOBC5 (cota de 1/2) ale lui Nicolae Trandafir.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Dâmboviţa, ca urmare a admiterii cererii formulate de procurori în sensul desemnării altei instanţe egale în grad cu Tribunalul Buzău, instanţă care era competentă să judece cauza în fond.
Primarul Constantin Boşcodeală a mai fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în 11 iulie 2013, într-un alt dosar în care este acuzat că ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău.
În acest dosar, Boşcodeală este judecat pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.
Potrivit procurorilor, în perioada 2002 - 2008 primarul municipiului Buzău a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local şi le-a asigurat folosinţa gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume şi al dreptului de a folosi complexul sportiv find societăţi comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociaţiile sportive.
În acest mod, susţin anchetatorii, bugetul local al municipiului Buzău a fost prejudiciat cu suma de 1.633.496,32 lei.
Procurorii au instituti sechestru asigurător şi în acest dosar, pe mai multe bunuri imobile ale primarului.
Dosarul este judecat de magistraţii Judecătoriei Braşov, instanţă desemnată, la cererea procurorilor, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.