SOCIAL: Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei: O treime din timpul medicului de familie este răpit de probleme administrative | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei: O treime din timpul medicului de familie este răpit de probleme administrative

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu, afirmă că o treime din timpul medicului de familie este "răpit" de probleme administrative pe care nu le doreşte, arătând că este "absolut aberant" ca acesta să întrebe pacientul ce venituri are.

Rodica Tănăsescu a declarat, luni, la Târgu Mureş, unde participă la un forum medical, că pachetul de bază din sănătate, care ar urma să intre în vigoare din 1 mai, va fi teoretic foarte bun, dacă va reuşi să reducă timpul pierdut de medicii de familie cu activităţi birocratice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Pachetul de bază doreşte să introducă, să vedem dacă va reuşi, o mulţime de activităţi preventive şi de activităţi de monitorizare şi de modele de monitorizare şi de management de caz pentru pacienţii noştri. Lucrurile sunt teoretic foarte bune şi ar putea fi bune dacă se reuşeşte să se reducă activitatea administrativă în aşa fel încât să putem înlocui timpul pierdut cu această activitate pentru activităţi medicale, aşa cum ne dorim şi aşa cum este firesc pentru pacienţii noştri", a spus Tănăsescu.

Ea a estimat că o treime din timpul medicului de familie este "răpit" de probleme administrative.

"Mă refer la necesitatea acestor declaraţii, la necesitatea de a solicita adeverinţe, cupoane de pensii, la necesitatea de a tipări, deşi avem reţetă electronică, câte două-trei-patru reţete pentru acelaşi pacient. Pentru că se tipăreşte separat pentru diabet, separat pentru pentru compensate obişnuite, separat pentru pentru 0700, separat pentru psihotrope etc. Lăsând la o parte că tăiem pomii ţării ca să consumăm hârtie şi tonere, asta înseamnă consum de timp. Iarăşi o sursă de timp risipit este aceea că până acum, conform legii, foarte multe dintre spitalele României nu au oferit pacientului reţeta la externare, pacienţii vin din spital grămadă peste cei programaţi, apar situaţii neplăcute, noi nu avem voie să le scriem reţetă în primele 30 de zile, avem de ales între varianta de a-i lăsa fără medicamente şi situaţia de a încălca legea, fiecare a făcut cum a crezut de cuviinţă, oricum, aceste lucruri ar trebui să înceteze. (...) Eu cred că o treime din timp este răpit pentru probleme administrative pe care nu le dorim şi care nu ne aparţin", a arătat Tănăsescu.

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei a arătat că "sub nicio formă" medicii de familie nu vor distribui cardurile de sănătate, lucru clarificat şi schimbat deja prin lege, subliniind că ei nu sunt "nici poştă, nici organe administrative", ci au un contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru prestări de servicii medicale.

În acest context, Tănăsescu a apreciat că este "absolut aberant" ca medicul de familie să întrebe pacientul ce venituri are, din moment ce nu este nici organ fiscal şi nici angajat al CNAS.

"Propunerea noastră a fost ca ANAF să furnizeze aceste informaţii CNAS, iar CNAS, prin intermediul sistemul informatic unic integrat, să ne ofere această informaţie simplă. Pe mine nu mă interesează ce venituri are pacientul meu, nu mă interesează să-i cer declaraţii, pentru că asta-mi consumă timpul, consumă timpul pacientului, în primul rând, şi alterează relaţia medic-pacient. Nu este normal ca în cabinet să-l întreb ce venituri are şi să-l pun să dea declaraţii ce venituri are. E absolut aberant, nu suntem organe fiscale şi nici angajaţi ai CNAS, ca să fim interfaţa între asiguraţi şi asigurator. Această informaţie trebuie să vină direct prin sistemul informatic unic integrat, dacă se încadrează sau nu în această categorie. Şi cu asta basta. Noi să respectăm ceea ce ne furnizează sistemul informatic şi problema, din punctul nostru de vedere, ar fi rezolvată mult mai civilizat", a arătat Tănăsescu.

Circa 100 de medici de familie participă, luni şi marţi, la Târgu Mureş, la "Medical Forum", manifestare ştiinţifică organizată de Ziarul Medicului de Familie în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro