În grădiniţa din Seini sunt în total circa 100 de copii, iar 86 dintre ei au mâncat la cantină în cursul acestei zile. Copiii au început să se simtă rău imediat după ce s-au trezit, la circa două-trei ore de la servirea mesei. Aproape 50 de copii cu vârste între 3 şi 6 ani au fost duşi în cursul serii la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare după ce au început să vomite şi să acuze dureri puternice de stomac, iar alţi 20 au primit îngrijiri medicale în Centrul de Permanenţă de la Seini, potrivit eMaramureş.
Micuţii au fost duşi la spital cu ambulanţele, dar şi cu maşini ale părinţilor. Părinţii copiilor dau vina pe reprezentanţii administraţiei locale, acuzându-i că le-ar fi impus să accepte ca masa copiilor să fie asigurată de cantina din subordine.
Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Poliţia au deschis o anchetă la grădiniţa din Seini, unde mâncarea este asigurata prin catering de la cantina primăriei din localitate.