Potrivit purtatorului de cuvânt al IPJ Galati, Cristina Tatulici, incidentul s-a produs la Sectia 1 din Negrilesti, când batrâna, dupa ce a iesit din cabina de vot, a pus trei buletine în aceeasi urna, iar celui de-al patrulea buletin i-a rupt coperta.
Incidentul a fost observat de presedinta biroului sectiei de votare, care a sesizat Politia.
"Persoanei în cauza i s-a întocmit dosar penal pentru distrugere de documente oficiale", a precizat Cristina Tatulici.
Un alt incident a fost înregistrat în Sectia de votare nr.17 din municipiul Galati, unde procesul de votare a fost suspendat timp de o ora, dupa ce s-a observat ca doua persoane au primit mai multe buletine de vot. Una dintre persoane a primit doua buletine de vot pentru alegerea primarului, iar celalata doua buletine pentru alegerea presedintelui Consiliului Judetean. Purtatorul de cuvânt al Prefecturii Galati, Petrica Patilea, a declarat ca a fost vorba despre o neglijenta. Potrivit legii, procesul de votare a fost suspendat si urmeaza sa se ia masurile legale.