SOCIAL: Nou proiect al Ministerului Sănătăţii: Din ce surse vor fi compensate medicamentele pentru pensionarii cu venituri mici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Nou proiect al Ministerului Sănătăţii: Din ce surse vor fi compensate medicamentele pentru pensionarii cu venituri mici

Compensarea medicamentelor pentru pensionarii cu venituri de până la 700 de lei pe lună va fi asigurată şi din taxa clawback, pe lângă sursele de până acum, potrivit unui proiect de HG.

Proiectul de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor a fost lansat în dezbatere publică, vineri, de Ministerul Sănătăţii (MS).

Conform proiectului, compensarea cu 90% din preţul de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri de până la 700 lei/lună se suportă astfel: în cuantum de 50% din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi, respectiv, 40% din bugetul MS şi din încasările din contribuţia stabilită potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din aşa-numita taxă clawback.

În nota de fundamentare a proiectului, se arată că, în prezent, compensarea medicamentelor pentru pensionarii cu venituri de până la 700 lei/lună se realizează în cadrul unui program social al Guvernului a cărui finanţare se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi în proporţie de 40% din veniturile proprii ale MS.

Iniţiatorii proiectului de HG explică faptul că, având în vedere necesitatea asigurării continuităţii acestui program cu respectarea prevederilor Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, se propune modificarea art. 2 din HG 186/2009 astfel încât cuantumul de 40% al preţului de referinţă al medicamentelor să fie asigurat atât din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, sub formă de transferuri către bugetul FNUASS, cât şi din taxa clawback.

"Prin aprobarea acestei hotărâri de guvern, se asigură fonduri necesare compensării cu 90% din preţul de referinţă al medicamentelor pentru pensionarii cu venituri de până la 700 lei/lună", se mai arată în nota de fundamentare.

Proiectul de HG este în dezbatere publică până la 29 decembrie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro