Un număr de 16 de persoane în stare gravă au fost transportate cu aeronave SMURD în perioada 25 - 29 noiembrie, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, în ultima săptămână, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al MAI au intervenit pentru salvarea a 16 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD.
Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al răniţilor şi au presupus efectuarea a peste 26 de ore de zbor de către piloţii MAI.
Astfel, arată sursa citată, au fost făcute 16 de misiuni, prin Punctele de Operare Aeromedicală SMURD din Bucureşti (nouă misiuni), Craiova (patru misiuni ), Târgu Mureş (două misiuni) şi Constanţa (o misiune).
SMURD foloseşte pentru misiunile de salvare aero-medicală elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC 135 şi avionul medical de tip Piper PA-42 Cheyenne III, aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.