Cinci persoane, dintre care trei poliţişti ai Secţiei 26, au fost rănite, după ce un autoturism Dacia Logan a intrat într-o maşină a poliţiei, marţi dimineaţă, pe Calea Berceni, în apropierea staţiei de metrou IMGB, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.
Potrivit lui Andrei Codău, accidentul a fost provocat de şoferul autoturismului Dacia Logan, care a intrat pe contrasens pentru a evita o dubă a unei firme de curierat şi s-a ciocnit frontal cu maşina poliţiei.
În urma accidentului au fost răniţi uşor cei trei poliţişti aflaţi în maşină şi două persoane din autoturismul Dacia Logan, toţi fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.
Codău a precizat că doi dintre poliţişti au fost duşi la Spitalul Bagdasar-Arseni şi unul la Spitalul Sfântul Ioan.