Slabe şanse să se deschidă patinoarul iarna aceasta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Slabe şanse să se deschidă patinoarul iarna aceasta

* problema este generată atât de restricţiile de acces impuse în contextul pandemic cât mai ales de scumpirea exagerată a energiei electrice, care face imposibilă acoperirea costurilor de funcţionare

 

 

 

 

Şansele ca patinoarul Brăilei, de lângă Grădina Mare, să fie deschis în această iarnă sunt aproape inexistente. De vină e atât situaţia pandemică şi restricţiile impuse în context, cu accesul redus la doar 30 la sută din capacitatea incintei, cât mai ales o problemă generată de scumpirea energiei electrice. Conducerea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Brăila, entitatea care gestionează patinoarul public, ne-a declarat că firma câştigătoare a licitaţiei organizate astă-vară, pentru livrarea energiei electrice, a încălcat termenii contractuali, scumpind curentul mult peste preţul prevăzut iniţial. Măsura ar fi fost luată în contextul creşterilor de preţuri ale energiei apărute nu doar pe piaţa din România ci şi pe cea internaţională. Oricum, firma în cauză a anunţat scumpiri nu doar pentru curentul livrat patinoarului din Brăila ci şi pentru alţi clienţi, iar în faţa refuzului acestora de a plăti noul preţ cerut ar fi intrat deja în insolvenţă. În această situaţie, SUPAGL ar fi trebuit să încheie un contract în regim de urgenţă cu Electrica sau alt furnizor mare de pe piaţă, însă ofertele de preţ primite sunt exagerat de mari. Ar fi vorba despre circa 318.000 lei pe lună, o sumă de aproape 3,5 ori mai mare decât preţul convenit în vară, de 90.000 lei pe lună. Asta în contextul în care, după cum se ştie, patinoarul are un buget de funcţionare de 400.000 lei pe an, jumătate din această sumă fiind asigurată de Consiliul Local Municipal, iar cealaltă jumătate de Consiliul Judeţean.

”La un asemenea preţ de furnizare a energiei electrice nu avem cum să asigurăm funcţionarea patinoarului, mai ales că există şi restricţiile privind numărul persoanelor care au acces în interior, deci banii obţinuţi pe vânzarea biletelor vor fi din start mai puţini decât în anii trecuţi. Încercăm să găsim soluţii pentru a putea deschide totuşi patinoarul. Vom organiza o nouă licitaţie pentru achiziţia de curent electric, în speranţa că obţinem un preţ mai bun”, ne-a declarat directorul SUPAGL, Dumitru Munteanu. Rămâne de văzut dacă problema alimentării cu energie va fi rezolvată într-un termen rezonabil, astfel încât patinoarul să poată fi deschis până la sfârşitul actualului sezon rece. Asta în funcţie şi de felul cum va evolua pandemia şi de restricţiile care ar putea fi impuse în lunile ianuarie şi februarie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro