Mergi la conţinutul principal

Situaţia este sub control în Insula Mare a Brăilei

Frecăţei şi Măraşu au scăpat fără probleme mari din viscolul de zilele trecute. Cel puţin asta susţin primarii celor două comune din Insula Mare a Brăilei, care ne-au dat asigurări că au reuşit să deszăpezească drumurile comunale şi că, în general, nu sunt probleme cu aprovizionarea locuitorilor cu alimentele de bază.
"Nu avem probleme deosebite. Cu deszăpezirea lucrăm de două zile cu utilajele pe care le avem la dispoziţie şi am reuşit să desfundăm drumurile comunale. La drumul judeţean avem totuşi ceva greutăţi, dar am înţeles că a trimis de la Trei Brazi utilaj să ne vină în ajutor. Astăzi a fost nevoie să chemăm salvarea pentru un copil de 2 luni cu probleme medicale şi a fost transportat cu maşina 4x4 a primăriei în întâmpinarea ambulanţei şi a fost predat fără probleme", ne-a declarat Ionel Bălan, primarul de la Frecăţei.
Şi omologul de la Măraşu a avut nevoie de ambulanţă în cursul acestei zile pentru a prelua o urgenţă medicală: "Drumurile comunale sunt practicabile, la fel şi drumul judeţean. Urgenţele medicale le-am rezolvat astăzi cu o ambulanţă trimisă de aici de la Măraşu. Alte probleme deosebite nu avem deocamdată. Vom vedea ce va mai fi pentru că avem o nouă avertizare de cod portocaliu", ne-a declarat în urmă cu o jumătate de oră Nicolae Niţescu, primarul de la Măraşu.
După cum a explicat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, BAC-urile circulă în condiţii de iarnă, atât la Stânca, dar şi la Smârdan, şi fac traversări spre şi dinspre IMB.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro