Dupa ce a fost facuta receptia celor patru apartamente renovate (in care locuiesc 15 persoane), reprezentantul Directiei Serviciilor Publice le-a predat chiriasilor, pe baza unui proces-verbal.
Primaria si-a respectat cuvintul, ba mai mult, au fost aduse imbunatatiri si la etaj. Ramine de vazut cit timp vor fi mentinute curate aceste apartamente, unde mirosul de mucegai sau de "statut" sint (deocamdata) o amintire.
"Chiriasilor din imobil li s-au predat, cu proces-verbal, spatiile cu destinatia de locuinta, cit si dependintele de folosinta comuna, mentionindu-se, in fiecare proces-verbal, obiectele sanitare si elementele de constructie pe care au obligatia sa le mentina in starea in care le-au fost predate", a declarat seful DSP, Emilena Huiu.
Viceprimarul Daniela Vasioiu, care a participat la receptia lucrarii, ne-a declarat ca imobilul va fi monitorizat de catre angajatii DSP: "Cei care vor produce stricaciuni in apartamentele renovate vor fi trasi la raspundere. Chiriasii trebuie invatati sa constientizeze ca statul nu este izvor de bani nesecat si nu are obligatia sa ii ajute la infinit. Nici un contribuabil nu cred ca este de acord ca, prin taxele pe care le plateste catre stat, sa ii ajute pe unii de nenumarate ori, iar pe altii deloc."
Clauze severe in contracte
Potrivit spuselor viceprimarului Vasioiu, daca pina acum, pagubele produse de chiriasi erau acoperite de DSP, in viitor, chiriasii insisi vor plati aceste pagube.
In acest context, Emilena Huiu ne-a declarat ca celor care au distrus apartamentele reabilitate de la Km. 10, administrate de DSP, li se va intenta actiune in instanta, pentru a li se face evacuarea.
"A fost prea multa permisivitate, iar acest lucru ii costa destul de mult pe contribuabili. De acum inainte, chiriasii care iau in primire apartamente renovate vor semna un act aditional la contract, care contine clauze mult mai severe", a declarat Emilena Huiu.
In replica, consilierul judetean Sandel Grosu, seful Biroului Judetean pentru Romi, a spus ca educarea comunitatii rome poate fi facuta numai prin unirea eforturilor tuturor institutiilor publice si a autoritatilor locale.
Viceprimarul Vasioiu si-a aratat nemultumirea privind indolenta celor care, pe perioada sederii in tabara de la Lacu Sarat sau la caminul de pe Odessa, cind nu au avut de platit apa, energie electrica sau alte utilitati, in loc sa inceapa sa-si achite restantele acumulate, au cheltuit banii.
Acum, odata cu intoarcerea la casele lor, chiriasii se intorc si la vechile probleme. Una dintre ele o reprezinta datoria la furnizarea apei, care se ridica, numai la parter, la suma de 35.192.900 lei. Totalul datoriilor pe care locatarii blocului din strada Ancorei nr. 10 le au catre RA "APA" se ridica la 73.456.700 lei.