Ne-am revizuit poziţia şi pentru a nu mai lăsa loc de interpretări, renunţăm la solicitarea legată de demiterea celor care se fac vinovaţi de situaţia în care s-a ajuns. Vreau să se înţeleagă foarte clar că ne interesează doar să ne recuperăm drepturile salariale confirmate de instanţă. Dacă municipalitatea consideră că nu sunt probleme de ordin managerial în societate ne vom axa, aşa cum am spus, doar pe drepturile salariale. Viceprimarul va răspunde ulterior dacă se va dovedi că sindicatul a avut dreptate atunci când a cerut demiterea", ne-a declarat Pârlog. De asemenea, acesta a punctat că, între timp, organizaţia pe care o reprezintă şi-a revizuit şi oferta privind eşalonarea la plata celor 36 de miliarde de lei vechi. Concret, liderul a precizat că perioada de eşalonare pe care sindicatul o poate acceptat este de maxim 36 de luni, începând cu februarie 2009, cu menţiunea că la sumele ce li se cuvin salariaţilor se calculează penalităţi: "În prima parte a săptămânii conducerea sindicatului va stabili o nouă ofertă care prevede în detaliu condiţiile în care vom fi de acord cu eşalonarea. Concret, vrem să ne prezentăm la întâlnirea de joi, 11 iunie, cu un contract pe care dacă administraţia nu-l acceptă noi nu mai avem ce negocia şi procedura de executare silită se va continua cu toate riscurile presupuse de acest lucru", a mai spus Pârlog.
De precizat că la şedinţa Consiliului de Administraţie al SC "CET" de săptămâna trecută sindicatul şi conducerea şi-au prezentat propunerile privind soluţiile menite să conducă la stingerea conflictului şi deblocarea conturilor. Pe de o parte, conducerea "CET" a propus eşalonarea la plată a pretenţiilor financiare ale salariaţilor pe o perioadă de până la 6 ani, în timp ce sindicatul a propus iniţial trei variante: plata integrală a sumei cuvenite până la finele lunii, plata a 50% din sumă în acelaşi termen şi eşalonarea diferenţei până la final de an şi a treia variantă cu eşalonarea diferenţei pe o perioadă de mai mulţi ani.
Reamintim că, la finele lunii trecute, la SC "CET" sindicatul a iniţiat procedura de executare silită în contul unor datorii de ordin salarial în cuantum de circa 36 miliarde de lei vechi, reprezentând drepturi suplimentare ca urmare a alinierii pragului minim de salarizare în unitate la cel de la nivel de ramură. De altfel, de aproape o săptămână, în cadrul procedurii de executare silită, societatea are conturile blocate.