Mergi la conţinutul principal

Sindicatele înteţesc protestele

Primii vor protesta, mâine, sindicaliştii din BNS, care au anunţat, prin vocea liderului Dumitru Costin, un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş către sediile mai multor ministere. Cei de la BNS mizează pe participarea a cel puţin 10.000 de oameni şi spun că nu vor protesta şi la Palatul Cotroceni, acolo unde poliţiştii s-au dus vineri în încercarea de a sta de vorbă cu şeful statului. "Nu mergem la Preşedinţie. Oamenii s-au dus acolo pentru că l-au văzut pe preşedinte fiind mai mult premier şi pe Boc fiind... ceva pe acolo", a declarat ieri Dumitru Costin.

Liderul BNS spune că acţiunile programate pentru mâine, 28 septembrie, reprezintă "doar un preambul la acţiunile comune ale confederaţiilor sindicale care vor urma". Dumitru Costin a precizat că mitingul vizează o listă clară de revendicări, printre care creşterea salariului minim pe economie la 750 de lei, alocarea de resurse financiare pentru relansarea economică, restructurarea inspecţiei muncii, dar şi finalizarea Legii unice de salarizare. "Această acţiune a BNS susţine o listă de revendicări care vizează în principal crearea unui program clar de investiţii, care să includă resursele financiare aferente pentru relansarea economică. Domeniile vizate pe care noi le susţinem sunt infrastructura pentru transport şi comunicaţii, sectorul energectic, agricultura, investiţia în resurse umane pentru educaţie şi sănătate", a spus el.

La 7 octombrie, în Capitală, ar putea avea loc cel mai mare miting sindical de anul acesta

În 5 octombrie sunt programate două acţiuni ale sindicaliştilor din Educaţie. Astfel, Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ mizează pe circa 8.000 de oameni la un miting organizat în Piaţa Victoriei, iar cei din Federaţia "Spiru Haret" vor protesta la sediul Preşedinţiei.

La 7 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii Decente, în Capitală ar putea avea loc cel mai mare miting sindical de anul acesta, cu participarea tuturor confederaţiilor. Reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), care anunţaseră că au renunţat deocamdată la protestele de stradă, spun că vor participa şi ei la mitingul din 7 octombrie, în primul rând pentru conotaţia dată de Ziua Internaţională a Muncii Decente. "Am renunţat deocamdată la alte acţiuni, deoarece avem programată, până în 3 octombrie, o întâlnire cu premierul, pentru discutarea coeficienţilor de salarizare. Dacă nu se rezolvă problemele, am putea trece apoi la mitinguri la prefecturi şi la pichetări ale sediilor de partid, sâmbăta şi duminica. Personal, văd mult mai oportune astfel de proteste, decât o grevă generală care guvernanţilor nu le-ar da decât prilejul să nu mai plătească oamenii. Priorităţile noastre sunt sănătatatea, educaţia, cultura şi reforma administraţiei. Cu suprindere constăm că, în afară de scăderi salariale şi disponibilizări, nu s-a făcut nimic", a declarat preşedintele CSDR, Iacob Baciu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro