Liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, a fost reţinut, pentru 24 de ore, chiar de colegii săi. Este suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani. El urma să fie prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.
După aproape 8 ore de audieri, Iulian Surugiu a fost scos încătuşat din sediul Poliţiei Capitalei. „Este un abuz din partea statului", a spus liderul de sindicat.
Anchetatorii îl suspectează că ar fi prejudiciat statul cu aproape două milioane de euro. El ar fi coordonat, din umbră, o firmă care se ocupa cu comerţul de materiale de construcţie, feroase şi haine. Ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive derulate prin firme de tip fantomă pentru a se sustrage de la plata TVA-ului, susţin poliţiştii.
Surugiu a respins acuzaţiile încă înainte de a ajunge la audieri.
În total, 28 de persoane au fost audiate în acest dosar.
Iulian Surugiu se află în topul celor mai bogaţi lideri de sindicat din Poliţie. Deţine trei terenuri agricole, un teren intravilan în Capitală, o casă de vacanţă şi una de locuit. Sindicalistul mai are ceasuri şi bijuterii de 22.000 de euro, dar şi conturi în care s-au adunat peste 500.000 de euro, transmite TVR.