În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Aurel Simionescu a făcut câteva precizări în ceea ce priveşte referendumul din 29 iulie. Fiind vorba despre un eveniment la nivel naţional, acesta a ţinut să sublinieze câteva măsuri de precauţie în privinţa evitării turismului electoral. "Aşa cum am mai spus, secţiile de votare sunt aceleaşi, nu poate exista discuţia că am mai făcut secţii sau că am mai luat secţii. Eu le-am spus că, fiind un referendum naţional, toată lumea poate să voteze oriunde. Şi atunci atrag atenţia asupra turismului electoral. Cetăţeanul spune «dacă eu sunt în piaţă şi este o secţie de votare, trec pe acolo şi votez, ce să mă mai duc la secţia unde sunt arondat». Şi atunci vor exista astfel de situaţii. În mod normal, fiecare cetăţean din Brăila trebuie să voteze la secţia la care sunt arondate strada şi blocul lui", a declarat Simionescu. Pe de altă parte, sursa citată a ţinut să amintească că în staţiunea Lacu Sărat secţia de votare rămâne, ca de fiecare dată, în grija municipalităţii. "Brăila nu cred că are foarte mulţi turişti, Lacu Sărat este însă o zonă în acest sens, dar noi am avut secţie de votare acolo şi o să avem în continuare. Deci, iarăşi, nu este o noutate, acolo sunt, sigur, nişte oameni care sunt la tratament, la odihnă şi vor putea să voteze. Apropo de Lacu Sărat, şi de data aceasta, ca şi la locale, secţia de votare este a municipiului. Şi la parlamentare a fost a municipiului. Noi continuăm să avem o dispută care nu foloseşte nimănui, dar atunci când este vorba de orice activitate administrativă, toate se întâmplă în zona municipală", a încheiat primarul, reamintind vechea dispută legată de apartenenţa staţiunii.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.